REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

DEȚINUT PROBLEMĂ la Poarta Albă: EVADEAZĂ, instigă la AUTOMUTILARE și DISTRUGE TOT!

DEȚINUT PROBLEMĂ la Poarta Albă: EVADEAZĂ, instigă la AUTOMUTILARE și DISTRUGE TOT!

Replica API 10 februarie 2020 | 12:35 345

În urmă cu câţiva ani, un deţinut din Penitenicarul Poarta Albă a evadat, fiind căutat de poliţişti în tot oraşul. Atunci, se afla în arest preventiv pentru furturi din locuinţe, din Valu lui Traian. După îndelungi căutări, a fost prins, în cele din urmă, şi introdus, din nou, în spatele gratiilor. Ulterior, a fost eliberat şi iarăşi a ajuns în spatele gratiilor, fiind condamnat. A fost eliberat condiţionat, însă, din nou, a fost condamnat pentru aceleaşi fapte, la 4 ani de închisoare, însă, executarea pedepsei în regim de detenţie nu l-a cuminţit pe tânărul de nici 30 de ani. În doar câteva luni, s-a ales cu 14 rapoarte pentru săvârșirea de abateri grave și foarte grave. Instigă ceilalţi deţinuţi să se automutileze, sparge bunurile penitenciarului şi încearcă, prin orice mijloace, să evadeze.

Elvis Valentin V. se află în Penitenciarul Poarta Albă pentru furturi de locuinţe în Valu lui Traian, dar şi pentru tâlhărie. În 2011, a făcut prima oară cunoştinţă cu detenţia, atunci când s-a aflat în arest preventiv pentru furt, avea doar 17 ani. Într-o zi din august, atunci când a fost dus la la Judecătorie, a reuşit să se descătuşeze şi să fugă de sub escorta a doi poliţişti din cadrul Secţiei 1 Rurală Constanţa. A sărit pe un geam situat în holul judecătoriei şi a fugit. După incident, poliţiştii au intrat în alertă, poliţiştii reuşind să-l prindă a doua zi, reuşind să îl depisteze în oraşul de domiciliu, Murfatlar, el fiind ridicat şi dus la Judecătorie. Ulterior a fost condamnat pentru furt şi evadare însă, după ce şi-a işpăşit pedeapsa, a fost eliberat. Numai că, a ajuns din nou în detenţie, pentrua celeaşi fapte, fiind condamnat la 4 ani de închisoare. Elvis Valentin Z. este unul dintre acei deţinuţi “problemă”, aflându-se în faţa comisiei de cercetare disciplinară de nenumărate ori. De altfel, sancţiunile primate nu au fost pe plac, contestând fiecare decizie în parte. Recent, el a instigat un deţinut să se automutileze.

Persoana privată de libertate este clasificat cu risc pentru siguranța penitenciarului din data de 8 iulie 2019 pentru evadare din pedeapsa anterioară. În perioada 12 iulie 2019 – 08 noiembrie 2019, i s-au întocmit 14 rapoarte de incident pentru care a fost sancționat de către comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Poarta Albă pentru săvârșirea de abateri grave și foarte grave, din care 10 dintre acestea au rămas definitive prin hotărârea instanței de judecată, iar restul de 4 rapoarte de incident sunt în curs de soluționare. Pe 22 noiembrie, a spart mai multe plăci de faianță din camera de deținere unde este cazat. A doua zi, persoana privată de libertate în cauză a spart 4 plăci de faianță din camera de deținere și a aruncat bucăți din aceasta pe holul secției. În altă zi, a spart chiuveta din camera de deținere și l-a instigat pe un deținut, cazat în aceeași cameră de deținere, să se automutileze. Pe 26 noiembrie 2019, cu prilejul prezentării la instanța de judecată, în urma percheziției corporale amănunțite efectuate asupra deținutului a fost descoperit un obiect tăietor-înțepător improvizat, confecționat dintr-un pix și o bucată de sârmă.

Totodată, în timp ce se afla la boxa de arest de la Curtea de Apel Constanţa, la finele anului trecut, acesta a tulburat ordinea și disciplina, a forțat dispozitivele de siguranță bătând cu putere în ușă și a adus injurii la adresa membrilor escortei.

Prin nota întocmită de către Comisia responsabilă de monitorizarea ,,Planului de implementare a Strategiei de reducere a comportamentelor agresive la nivelul Penitenciarului Poarta Albă, deținutul a fost identificat având comportament heteroagresiv. Din cauza comportamentului său a gresiv şi pentru prevenirea unor evenimente negative, în baza Regulamentului privind siguranța locurilor de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor s-a luat măsura aplicării mijloacelor de imobilizare- cătușe metalice pentru mâini-poziția în față, cu ocazia scoaterii din cameră a petentului, pentru participarea la orice activitate.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce atata deranj
1
0
pus lantul de picior si pus la munca ,
3
0
fac ordine dau amenzi
2
0
IA GANDITI-VA OAMENI BUNI CA ACEST INDIVID VA FACE COPII CARE LA RANDUL LOR SI ACESTIA SE VOR INMULTI.
8
0
Dc vb asa pana la urma e si el un om
0
6
Nu mai are ce pierde omu si nu-l intereseaza. N-are nici un viitor.
5
0
Specimene schiofrenice care arata in clar ca sunt dementi prin conportament si fapte ceea ce repreinta un pericol ptr societate , ptr ce plm e tinut la poarta alba ? Si nu la maxima securitate ? Izolare ? Incarcerat la nebuni ? Tratamente exista ptr eroi de genul dar mai bine umpleti cusca cu vanzatori de leustean futuva n cur dar de inapti !!!
6
0
Si inca nu i-ati luat gatul?
7
1
Solutia,un glont.
9
0
O mizerie de tigan, la munca fortata cu biciul.
17
0
O avea puscaria psihologi ?poate explica ei ce se intampla.Lanturi , injectii, batai sunt masuri primitive.se fac activitati de reeducare adevarate sau numai cu lantul?Avem mii de organizatii care se ocupa de animale dar nu se prea aude de organizatii care sa sprijine detinutii dupa eliberare.Unele tari au rezolvat problema infractionalitatii altfel decat montind galere in puscarii
5
7
are dreptul la ...repetir in viata , de ce nu-l ntelegeti?
2
9
...insinuata o evadare,un glont in tampla si la sapun...simplu ca buna ziua...
13
1
este toti la dat sfaturi. Ia facetiva organe si puneti in practica ce recomandati. Sa vedem cata puscarie faceti. Voi astia care stiti mai bine ca oricine cum trebuie sa actioneze organele punetiva uniforme si aplicati procedurile. Sa vedem apoi la ce varsta vreti sa va pensionati si cu cati bani. Toti sunteti niste taximetristi frustrati. Carutasilor!
3
12
Upppsss.. Sa saturat lumea de infractori. O scursura de tipul acesta mai poate fi reintegrata in societate? Nu prea cred si nici nu mai merita incercat. Munca silnica sau si mai simplu o tentativa de evadare nereusita, nesupunerea la somatiile gardianului, si implicit executarea focului in directia capului, ar fi solutia.
19
1
Lanturi la picioare cu o greutate imensa ..daca tot se agita injectia letala ,acest jeg numai poate fi recuperate ptr. societate etc.
24
1
Eutanasierea de urgenta
27
1
Ocupa un loc pe pamant degeaba
29
2
Pentru golani jalnici ca prostu asta, nu exista decat 2 solutii: munca fortata sau carcera severa. Sa vezi atunci cum ii trec jigodiei figurile. Cu lepre ca asta , nu trebuie sa ai mila. Calcat pe cap, munca 18 ore pe zi sau un glont. In cap
34
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272