REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.2° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Dosarul penal în care Livadariu este cercetat pentru fraudare de fonduri a ajuns pe rolul Tribunalului Constanţa

Dosarul penal în care Livadariu este cercetat pentru fraudare de fonduri a ajuns pe rolul Tribunalului Constanţa

Replica API 11 martie 2014 | 00:00 136

Dosarul penal în care Constantin Livadariu este cercetat pentru fraudare de fonduri a ajuns pe rolul Tribunalului Constanţa, asta după ce Judecătoria Medgidia a admis excepţia de necompetenţa materială invocată din oficiu. "Declină competenţa teritorială de soluţionare a prezentei cauze, privind pe inculpatul Livadariu Constantin, în favoarea Tribunalului Constanţa", potrivit portalului instanţelor. Reamintim că în septembrie 2013, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată a lui Constantin Livadariu, manager de proiect în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Zonală Medgidia, organizaţie non-guvernamentală, acuzat de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată. În rechizitoriu, procurorii au reţinut că în 30 noiembrie 2007 a fost încheiat contractul de grant 'Acţiuni externe ale comunităţii europene' între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL), în calitate de autoritate contractantă şi Asociaţia de Dezvoltare Zonală Medgidia, în calitate de beneficiar. Prin acest contract, autoritatea contractantă acorda un grant pentru implementarea acţiunii intitulate 'Natură, prietenie fără frontiere', finanţat prin programul PHARE, componenta Transfrontalieră între România şi Bulgaria. Concret, se intenţiona promovarea cooperării transfrontaliere în domeniul protecţiei şi dezvoltării durabile a mediului prin realizarea studiilor, cercetărilor şi identificarea planurilor de acţiune comune. În perioada 25-26 februarie 2008, Asociaţia de Dezvoltare Zonală Medgidia a primit, conform condiţiilor contractului de finanţare, de la autoritatea contractantă MDLPL, un avans în sumă de aproximativ 75.000 euro, însă proiectul nu şi-a atins scopul pentru care a fost finanţat. Prin această activitate a fost reţinut un prejudiciu de peste 30.000 euro, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice se constituie parte civilă în cauză.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108