rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Grecia, demontarea unei personalități puternice

Europa și-a dezvoltat un obicei în ultimii ani și, întru descoperirea țapului ispășitor, s-a împiedicat de calul troian. Astfel, coana Europa a dat drumul la butoiul cu lături și, prin intermediul presei de profil, adunătura de insule din sudul continentului e făcută franjuri constant. Aproape că se uită de criza financiară, problema e Grecia, care, vezi Doamne, dacă mai face multă gălăgie iese și din zona euro, cresc prețurile, scad veniturile, nu mai avem comerț și nici păsările nu mai zboară că grecii nu vor să facă aia și cu ailaltă.

Să fim clar înțeleși: apartenența la Uniunea Europeană, care într-un final reprezintă și aderarea la zona euro, reprezintă un proces definitiv. DE-FI-NI-TIV. Adică, odată ce-ai făcut-o, aia e, nu mai ieși de acolo nici cu forța. Scrie negru pe alb în angajamentul în cauză. Deci, e mai probabil să dispară euro peste noapte, decât să iasă Grecia din zonă. Mergem la cealaltă zonă: evaziunea fiscală, unde grecii iau an de an premiul I cu coroniță. Să mai exemplificăm: în 1845, miniștrii greci de Finanțe făceau două bugete ale veniturilor, unul care indica sumele pe care guvernul ar fi trebuit să le primească în anul respectiv, iar celălalt indica ceea ce spera să primească. Așadar, în acel an, pentru produsul măslinilor din domeniul public, ministerul înscria suma de 441.800 drahme și spera că statul ar fi norocos să primească 61.500 de drahme, numai că a încasat… 4.457. Nici măcar 1%. Așadar, evaziunea fiscală e ca religia în Grecia și dacă n-a rezolvat-o Imperiul otoman cu ienicerii, spahii și alte ghilotine și arderi pe rug, aproape că te pufnește râsul când îi auzi pe cei de la FMI.

Actualul guvern din Grecia, condus de domnul Alexis Tsipras, conștient că își permite să facă mișto fără să pățească în realitate ceva, continuă seria de glume. Astfel, după ce-a primit de la Germania bani cu sacul, Grecia și-a adus aminte de o datorie de vreo 162 de miliarde de euro, de când Hitler își fugărea dușmanii cu Panzerele prin Europa. Suma ar acoperi jumătate din datoria publică a Greciei. Adică, cere bani Germaniei, pentru a acoperi parte din datoria făcută și din alți bani luați tot de la Germania, e clar?

Situația este așa: Grecia știe ceea ce știe orice datornic. Vrei să-ți dau banii înapoi? Pot să-ți zic la infinit că n-am. Așa că mai bine mă mai ajuți/aștepți un pic, dacă vrei să-i mai vezi. FMI s-a „ars” aproape identic cu Argentina, ștergând 90% din datorii și acum scenariul s-ar putea repeta cu Grecia, care nu ezită deloc. Ba, mai mult, grecii au și chef de glume. Normal, nu e pe banii lor. Concluzia: FMI are mai multă nevoie de Grecia, dacă vrea să-și mai vadă din bani, decât are Grecia nevoie de FMI, pe care vedem deja cum îl tratează. Popcorn, fraților, popcorn.

Marius Florian VASILE

marţi, 10 februarie 20153017
Comentarii

00ROMAN(14 feb 15:33)
POPOR CU COLOANA VERTICALA!! GUVERNANTI CARORA LE PASA,, ..NU CA LA NOI !! SANT SOLIDARI CU BANCILE NU CU POPORUL!!
Vremea
23°23° - 23° luni, 24 iulie 2017
cer seninUmiditate: 94%
Vânt: 5.48 m/s din SSE
Presiune: 1018.28 milibari

Loto
6/4941115363839
5/405121520396
joker61620373916
Horoscop
mai mult...SPSportRT
24 iul 00:00SportSuper-rugby și-a desemnat semifinalistele

Puternicul campionat al francizelor din emisfera de sud - Super Rugby - a ajuns în faza semifinalelor, pentru această...204

24 iul 00:00SportIsner s-a impus la Newport

Americanul John Isner a câștigat turneul ATP pe iarbă de la Newport (Rhode Island), dotat cu premii totale de 535.625...82

24 iul 00:00SportPrimul titlu pentru Rublev

Tânărul tenisman rus Andrei Rublev (19 ani, 74 ATP) a câștigat primul său titlu în circuitul ATP, la Umag...80

23 iul 00:00SportChris Froome a câștigat Turul Franței

Rutierul britanic Chris Froome (Sky) a câștigat, duminică, pentru a patra oară, Turul ciclist al Franței, după ce...142

Local
25 iul 00:00LocalAcțiunile DSV continuă pe litoral: amenzi de aproape 100.000 lei, într-o săptămână

În perioada 17.07.2017 – 23.07.2017, medicii veterinari oficiali din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru...28

25 iul 00:00LocalOfițeri și subofițeri încadrați la Gruparea de Jandarmi Mobilă Tomis

Un ofiţer şi paisprezece subofiţeri din promoţia 2017 ai Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza – Arma...40

25 iul 00:00LocalBiciclist lovit de un autoturism, în zona Cora Brătianu

Accident rutier teribil, în zona Cora Brătianu! Un biciclist a fost lovit de un autoturism, în timp ce traversa...36

25 iul 01:07LocalMaestrul Dumitru Lupu a fost condus pe ultimul drum

Compozitorul Dumitru Lupu a fost condus luni, 24 iulie a.c., pe ultimul drum, la Constanța! Alături de familia...1798

24 iul 00:00LocalUnitatea 2 de la Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Național

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost sincronizată duminică dimineața la Sistemul Energetic Național, după ce s-a...204

24 iul 01:57LocalMilitari care şi-au luat concediu paternal, puși să restituie banii. Explicațiile MApN

„Militarii din MApN deveniţi părinţi după ianuarie 2016, cărora li s-a acordat concediu paternal (5 zile ) la...1418

24 iul 01:55LocalPeste 140 de persoane, plasate în arest la domiciliu sau sub control judiciar în ultima săptămână

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă...400

24 iul 00:55LocalCine este managerul de la Mânăstirea Galeșu, reținut în urma perchezițiilor

În urma mai multor percheziții care au avut loc în cursul zilei de vineri, 21 iulie a.c., trei persoane au fost...5576

24 iul 01:54LocalUniversitatea „Ovidius” transmite un mesaj emoționant după aflarea veștii morții lui Dumitru Lupu

„Am aflat cu durere vestea trecerii în nefiinţă a Maestrului Dumitru Lupu, profesor în cadrul Facultăţii de Arte...1193

24 iul 00:54LocalPercheziţii la Constanța: managerul Arhiepiscopiei Tomisului, REȚINUT!

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul...7768

Politică
25 iul 00:00PoliticăConsilierii locali din Medgidia stabilesc impozitele și taxele pe 2018

...2

25 iul 00:00PoliticăPrimăria repară și înlocuiește stâlpii de ghidare din municipiu

Primăria a lansat un anunț de achiziție publică pentru lucrări de confecționare, reparare și vopsire a...47

24 iul 00:00PoliticăGuvernul Tudose, LOVITURĂ DURĂ pentru medici: Crește vârsta de pensionare

Ministerul Sănătății vrea ca vârsta de pensionare pentru toți medicii, indiferent de sex, să fie fixată prin...260

24 iul 00:00PoliticăTudose - reacție după moartea polițistului din Suceava: Patrulele vor fi formate din patru oameni

Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă că niciun polițist nu va mai patrula singur, echipa urmând să fie...127

24 iul 09:12PoliticăPonta: Eu cred că la un moment dat Tudose va prelua conducerea PSD

Fostul premier social-democrat Victor Ponta a declarat, duminică seară, că el crede că actualul prim-ministru, Mihai...103

24 iul 00:00PoliticăOrban anunţă că PNL va sesiza Avocatul Poporului pentru a ridica excepţie de neconstituţionalitate la modificarea Codului Fiscal

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, sâmbătă, că săptămâna viitoare partidul va sesiza Avocatul...87

24 iul 00:00PoliticăBiroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte pentru prima dată după 10 luni

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a convocat membrii Biroului Permanent Naţional al partidului pentru luni, la ora 12,...88

24 iul 01:58PoliticăNoi reglementări privind paza pădurilor și modalitatea de a obține lemn de foc

Toate suprafețele de pădure din România rămase nepăzite, indiferent de forma de proprietate, urmează să fie...205

24 iul 01:56PoliticăPremierul Tudose: Nu remaniez pe nimeni; i-am cerut un raport ministrului Bodog

Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă pentru AGERPRES că nu are în vedere nicio remaniere și că, în cazul...254

24 iul 01:54PoliticăPreşedintele Iohannis l-a decorat post-mortem pe poliţistul ucis în Gara Burdujeni din Suceava

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, sâmbătă, decretul de decorare post-mortem a subinspectorului de poliţie Sorin...324

Monden
25 iul 00:00MondenDavid Guetta, show electrizant la Romexpo. Mii de oameni au venit să-l vadă

...30

25 iul 00:00MondenApropiaţi şi necunoscuţi au plâns la căpătâiul Denisei Manelista

Trupul neînsuflețit al Denisei Manelista a fost depus la capelă. Apropiați și nu numai au venit să-i aducă un...39

25 iul 00:00MondenIlinca Vandici a născut. Vedeta a adus pe lume un băiețel

Ilinca Vandici a născut. Este bucurie mare în familia prezentatoarei de televiziune care a devenit mămică pentru...32

25 iul 00:00MondenCel mai mai vârstnic solist român în activitate, Alexandru Jula împlinește astăzi 83 de ani!

Decanul muzicii ușoare românești, cel mai mai vârstnic solist în activitate, Alexandru Jula împlinește astăzi 83...36

25 iul 00:00MondenPrințesa Charlotte – reacție agresivă în public. Iată ce a supărat-o pe micuță!

Turul european al familiei regale a obosit-o destul de rău pe Prințesa Charlotte. Micuța nu a mai rezistat, așa că...35

25 iul 00:00MondenLa 59 de ani, Sharon Stone arată incredibil în costum de baie

Sharon Stone, în vârstă de 59 de ani, își dezvăluie formele perfecte într-un costum de baie albastru turcoaz, în...39

25 iul 00:00MondenAgnieszka Radwanska s-a căsătorit. Wozniacki și Kerber au participat la nuntă

Jucătoarea de tenis Agnieszka Radwanska s-a căsătorit, sâmbătă în Polonia, cu partenerul ei de lungă durată...36

25 iul 00:00MondenCel mai sexy detectiv privat din Marea Britanie. Rebecca Jane prinde bărbații care își înșeală soțiile

Rebecca Jane este unul dintre experții din Marea Britanie atunci când este vorba despre prinderea bărbaților care...34

25 iul 00:00MondenO fotografie cu Nicolas Cage într-un costum tradițional kazah devine subiectul a numeroase colaje și comentarii ironice

O fotografie cu actorul american Nicolas Cage într-un costum tradițional kazah în care acesta privește în gol în...33

25 iul 00:00MondenBen Affleck spune că i-ar plăcea să joace rolul Batman cât de mult timp va fi posibil

Actorul Ben Affleck susține că nu intenționează să predea prea curând rolul Batman unui alt actor, relatează UPI,...29

Mapamond
25 iul 00:00MapamondO ambarcațiune cu peste 140 de migranți la bord a fost interceptată în largul Ciprului

O ambarcațiune cu peste 140 de migranți la bord, probabil sirieni, a fost interceptată luni de Gărzile de coastă...36

25 iul 00:00Mapamond35 de morți într-un atac al talibanilor asupra unui spital

Talibanii au atacat duminică un spital într-un district izolat din provincia Ghor în centrul Afganistanului, omorând...34

25 iul 00:00MapamondUNHCR acuză Australia că se opune unui acord privind refugiații

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR) a acuzat luni Australia că se opune încheierii unui acord care ar...35

25 iul 00:00MapamondȘoferul camionului în care au fost descoperite nouă persoane decedate va compărea în fața instanței

Șoferul camionului în a cărui remorcă au fost găsite duminică nouă persoane decedate și 28 rănite, într-o...36

25 iul 00:00MapamondAmbasada SUA din Chișinău se alătură criticilor la adresa sistemului electoral mixt

Ambasada Statelor Unite ale Americii din Chișinău și-a exprimat dezamăgirea față de decizia parlamentului și...37

25 iul 00:00MapamondManifestație la Moscova împotriva întăririi restricțiilor asupra Internetului

Aproximativ 1.000 de ruși au mărșăluit duminică pe străzile din Moscova în cadrul unei manifestații, aprobată...36

25 iul 00:00MapamondO mare de lumânări în Polonia în apărarea independenței justiției

Cu lumânări aprinse în mâini, mii de polonezi s-au adunat duminică seara în fața tribunalelor din țara lor...38

25 iul 00:00MapamondBilanțul atentatului antișiit într-un cartier din Kabul a crescut la 24 de morți și 42 de răniți

Cel puțin 24 de persoane și-au pierdut viața, iar 42 au fost rănite în explozia unui vehicul capcană într-un...34

25 iul 00:00MapamondJihadiștii au preluat controlul în orașul Idleb

Jihadiștii au preluat controlul în orașul Idleb, nord-vestul Siriei, după retragerea unui grup rebel rival, a...31

25 iul 00:00MapamondPreședintele turc cere Germaniei să nu se amestece în afacerile interne ale țării sale

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut duminică Germaniei să 'nu se amestece în afacerile interne' ale...36

Sănătate
13 iul 00:00SănătateȘi Germania vrea să găzduiască Agenția Europeană pentru Medicamente

Guvernul german a propus miercuri candidatura orașului Bonn pentru a găzdui Agenția Europeană pentru Medicamente...830

11 iul 00:48SănătateChimicalele din crenvurștii pentru copii

...1391

9 iul 22:34SănătateŞtii care este procentul de carne din sandvişul tău cu salam?

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România) membră a...1005

9 mai 00:22SănătatePensionarii mai pot aplica pentru o serie de bilete de tratament pe 2017

Pentru cea de-a VI- a serie de bilete de tratament din anul 2017, cu data de prezentare în stațiune 23 mai 2017,...3734

9 mai 00:22SănătateMinisterul Sănătăţii: Comisia Europeană a avizat suspendarea temporară a exportului intracomunitar pentru vaccinul împotriva rujeolei

Comisia Europeană a avizat favorabil, în procedură de urgenţă, decizia de suspendare temporară a exportului...2120

9 mai 00:00SănătatePudra de talc de la Johnson & Johnson ar fi CANCERIGENĂ!

Compania Johnson & Johnson este bună de plată. Un tribunal american a condamnat gigantul farmaceutic la achitarea unor...2473

3 mai 00:00SănătateConsumul de măsline înnegrite artificial crește riscul apariției cancerului gastric!

Studiul privind calitatea măslinelor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm...3230

27 apr 02:04SănătateANUNŢ IMPORTANT! Spitalul Mangalia are nevoie de medici

Spitalul Municipal Mangalia va scoate la concurs, în perioada următoare, mai multe posturi de medici în domeniile:...3976

22 apr 01:15SănătateEpidemia de rujeolă înregistrează 4.881 de cazuri, dintre care 22 de decese

Epidemia de rujeolă, care a debutat la sfârşitul lunii septembrie 2016, a ajuns, vineri, la 4.881 de cazuri, dintre...19927

16 apr 00:12SănătatePRODUCĂTORII SĂRBĂTORESC! Țări UE, șantajate cu prețul medicamentelor pentru cancer

Email-uri interne de la una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume au fost „scurse” în presă....2654