REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.2° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Gruia Stoica, reţinut de procurorii anticorupţie

Gruia Stoica, reţinut de procurorii anticorupţie

Replica API 30 ianuarie 2014 | 00:00 234

Gruia Stoica a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii anticorupţie, iar avocatul Doru Boştină, căruia omul de afaceri i-ar fi dat trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia, a primit interdicţie de a părăsi ţara. Stoica va fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti, joi, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, mai informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Omul de afaceri Gruia Stoica i-a dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro, pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ cere CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia, susţin procurorii anticorupţie. DNA precizează că Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, iar avocatul Doru Boştină, din Baroul Bucureşti, pentru trafic de influenţă. Dosarul în care sunt vizaţi cei doi este legat de o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu. DNA mai informează, pe de altă parte, că Gruia Stoica a refuzat să se prezinte la audieri şi, din acest motiv, a fost pus în executare mandatul de aducere a acestuia. Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), a fost adus miercuri seară la sediul central al DNA, încătuşat şi escortat de poliţişti, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile. La sediul DNA, procurorii a fost audiat, miercuri seară, şi avocatul Doru Boştină.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108