REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
13.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Lili Sandu, internată de urgență la spital cu fiul ei în vârstă de patru luni

Lili Sandu, internată de urgență la spital cu fiul ei în vârstă de patru luni

Replica API 31 decembrie 2020 | 00:00 2449

Lili Sandu a trecut prin clipe groaznice zilele trecute, când a ajuns de urgență la spital cu fiul ei de doar patru luni. Micuțul Thomas Jay s-a simțit foarte rău și, în cele din urmă, a fost internat împreună cu mama lui, care a dezvăluit pe rețelele de socializare că a trăit o traumă.

Lili Sandu a explicat, de pe patul de spital, ce a pățit micuțul ei, dar și care este starea lui de sănătate acum.

Lili Sandu declară că băiețelul a făcut febră 40.4 și frisoane și a fost nevoită să îl aducă sub supravegherea medicilor. După analize amănunțite, s-a dovedit a fi vorba despre o infecție urinară, pe care cei doi părinți nu și-o pot explica.

„Suntem internați. Acest îngeraș a zis că mai bine să venim la spital și am ajuns la urgență duminică noapte cu febră 40.4. Ideea este că s-a dovedit a fi o infecție urinară. Nu înțeleg, nu înțelegem de ce. Suntem sunt tratament cu antibiotice, sperăm ca mâine să plecăm și noi acasă', a spus Lili Sandu pe Instagram, scrie click.ro.

Din fericire, starea copilului s-a îmbunătățit, febra a scăzut și Lili poate răsufla ușurată că momentul critic a trecut.

„Nu vreți să știți ce sperietură…Deci efectiv am trăit o traumă când la 1 dimineața am constata că începuse să facă frisoane și temperatura creștea și nu se mai oprea. Începusem eu acasă să îi fac niște împachetări, dar degeaba.', a mai spus Lili Sandu.

Se pare că ar fi vorba despre o boala a copilăriei: Roseola infantum care debutează cu creșterea ccelerată a temperaturii, urmând ca în câteva zile să apară pe piele și erupția speficică.

Nu există un tratament anume pentru Roseola infantum. Boala se vindecă de la sine, de cele mai multe ori, fără complicații. Copilului i se administrează multe lichide pentru prevenirea deshidratării, se lasă îmbrăcat mai subțire pentru a evita supraîncălzirea și se administrează medicamente pentru scăderea febrei, așa cum au fost ele recomandate de către medic.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
familii de cocalari maimutoi prostani!prostua mai si costa,fa!
0
0
daca avea pe bune 40.4 acum copilul era mort .ce nu fac baragladinele astea pentru putina atentie .sa le bage "fanii " in seama .mai stie cineva ce a facut soecial aceasta individa de este subiect la gazeta ?
8
0
si eu am internat o pe soacra mea la spitalsi nici un ziar nu s a sinchisit sa scrie de ea, astia cine pwla mea sunt de ai da la ziar
11
0
s-au terminat numele romanesti haha thomas jay nume de roman .Siktir cu fitele si fonfleurile voastre de vedete obosite .Curve de cluburi .
11
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272