Locatarii unui bloc din zona Spitalului Județean, REVOLTAȚI din CAUZA CRATERELOR
Locatarii unui bloc din zona Spitalului Județean, REVOLTAȚI din CAUZA CRATERELOR
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLocatarii unui bloc, aflat în spatele stației de autobuz de la Spitalul Județean Constanța, se plâng de faptul că în fața blocului se formează, la orice ploaie mai serioasă, gropi pline de apă și de noroi. Potrivit locatarilor, gropile au rămas în urma unei lucrări, iar aceștia solicită acum intervenția Primăriei pentru a rezolva mocirla care îi așteaptă la ieșirea din bloc.
Ne-am săturat de mocirlă
”La fiecare ploaie nu știm cum să ne ”echipăm” ca să ieșim din bloc și să nu ne murdărim. Ne-am săturat de situația asta și sperăm ca Primăria sa facă ceva. Suntem chiar în centrul orașului și totuși aici arată ca după bombardament. Trebuie să ne cumpăram cizme de cauciuc ca să putem răzbi printre noroaie, la orice ploaie mai serioasă.” a declarat pentru Replica de Constanța, unul dintre locatarii blocului.
Reprezentanții primăriei au luat act de sesizare
Contactați de reporterii ziarului Replica de Constanța în legătură cu această problemă, reprezentanții primăriei au declarat: ”Am luat act de această sesizare, o să verificăm în teren și vom rezolva. Recomandăm cetățenilor să folosească formularul de petiții/sesizări de pe site”.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News