O troiță va fi ridicată în curtea Spitalului CFR Constanța de societatea Arimex Comexim 2000
O troiță va fi ridicată în curtea Spitalului CFR Constanța de societatea Arimex Comexim 2000
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn ziua praznicului Învierii Domnului, în numele Sfintei Treimi, cu Înalta binecuvântare a I.P.S. Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL, vor realiza o fereastră spre cer înălțând o Troiţă în curtea Spitalului Universitar CFR Constanţa.
Troița va reprezenta o sculptură în lemn de stejar, înfăţişand răstignirea Mântuitorului Iisus. Crucea va fi străjuită de doi îngeri, va avea o înălțime de 5 metri și va avea un postament de granit pe care vor fi gravate Rugăciunea ,,Tatal nostru” , Rugăciunea lui Iisus cât şi mottoul „Nihil Sine Deo“ („Nimic fără Dumnezeu“).
Pe cruce se vor regăsi Ochiul lui Dumnezeu, Sfântul Duh, Chipul Maicii Domnului şi al Sfântului Evanghelist Ioan, dar și însemnele „Α și Ω“ (Alpha și Omega),
Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL, cu ajutorul lui Dumnezeu, au ridicat mai multe asemenea Troițe in Constanța: la Spitalul Clinic Județean de Urgență ,,Sf. Apostol Andrei”, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, la Spitalul TBC Agigea, Spitalul SOTRM Eforie Sud, la Biserica Sf. Maria din Eforie Nord, la Capela Tinerilor - Sf. Maria Egipteanca din stațiunea Mamaia, la Liceul Sanitar, dar și la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța.
Este binecunoscut faptul că Asociaţia „Suflete deschise“ şi societatea Arimex Comexim 2000 SRL, în slujba aproapelui, împreuna cu Arhiepiscopia Tomisului, au organizat zeci de programe social-misionare: „Mai aproape de aproape! Arată că îţi pasă! Fii un bun samaritean şi ajută un sărman! Deschide-ţi sufletul! Primeşte şi dăruieşte! Fă fericit un copil necăjit! Ajută un copil, dăruieşte un zâmbet! Zâmbetele sunt sărutările sufletului! Vestea cea bună! Fii bun! Fii şi tu un Moş Crăciun!“, De Crăciun, înseninează-ţi viaţa! Fă o faptă bună! Fii miracolul!, o multime de acţiuni caritabile, prin care cu ajutorul unor buni samariteni, împart alimente, imbracaminte, incaltaminte, zâmbete şi daruri copiilor bolnavi, bătrânilor din aziluri, nevăzătorilor, celor fără glas şi fără auz, oamenilor străzii, familiilor nevoiaşe.
Aşezată în numele Sfintei Treimi, spre folosul celor suferinzi, al rudelor şi al prietenilor acestora care vin să-i viziteze, dar şi al celor ce trudesc în spital, prilej de încântare şi reculegere, Troiţa este un medicament pentru vindecarea păcatelor, este alinare, încurajare, speranţă, putere şi iertare. Sfânta Cruce este altarul pe care s-a adus ca jertfă pe sine, de bunăvoie, Mântuitorul nostru. În ea vedem materializată iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni. Dumnezeu este iubire şi ştim că Sfânta Cruce este o mărturie despre iubirea lui Dumnezeu Tatăl, care L-a dat pe Fiul Său, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Este o mărturie despre iubirea lui Dumnezeu Fiul, care, din iubire, s-a răstignit pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni, un semn al biruinţei prin Înviere şi o armă asupra Diavolului. Este chintesenţa vieţii. Este întâlnirea cu Dumnezeu“, a spus Draghici Vergil, administratorul SC ARIMEX COMEXIM 2000 SRL.
C.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News