OPERATORII de PLAJE ne pot RÂDE în NAS dacă se ADOPTĂ amendamentul lui TEODOROVICI
OPERATORII de PLAJE ne pot RÂDE în NAS dacă se ADOPTĂ amendamentul lui TEODOROVICI
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestEugen Orlando Teodorovici, fost ministru al Finanțelor a depus un amendament prin care toate terasele construite ilegal pe litoralul Mării Negre pot scăpa de la demolare. Amendamentul a fost votat deja de Senat și așteaptă votul decisiv din Camera Deputaților și vine în plină campanie de demolare a teraselor fără autorizație din Constanța, Mamaia, Năvodari și celelalte stațiuni de la mare.
Amendamentul nu are nici o legătură cu legea la care a fost depus
Teodorovici a depus, în Comisia de buget din Senat, un amendament legat de terase la o lege cu care nu se pupă. Mai exact, este vorba de legea 50/1991, care se referă la salariile poliţiştilor. Acest amănunt nu a stat însă în calea senatorilor, care l-au votat pe 16 iunie, în aceeaşi zi în care fusese votat de Comisia de Buget. Urmează acum votul din Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Din textul amendamentului reiese că, dacă o persoană a mai lucrat în domeniu şi închiriat bucata de plajă, primeşte autorizaţie, cu condiția să depună un plan de situaţie al construcţiilor ridicate ilegal. Cu alte cuvinte, dacă acele construcţii există, chit că ilegal, trec, fără nicio problemă în legalitate. Iar totul se întâmplă în contextul în care, în primăvara acestui an, pe litoral a fost demarată o acțiune de dărâmare a teraselor construite ilegal.
Bogdan Bola: Constănțenii vor doar ca beach-barurile să intre în legalitate
”Având în vedere că PSD are majoritatea atât în Camera Deputaților cât și în Senat cred că legea o să treacă. Aș vrea să pot spune că mă miră această măsură. Dacă voiau să facă într-adevăr ceva, puteau să convoace toate instituțiile implicate în elaborarea și aprobarea acelui PUZ, și să spună celor vinovați să rezolve treaba. Dar având în vedere faptul că domnul Orlando acum a aflat se pare de această situație și dă vin ape ABADL, cu toate că PUZ-ul actual a fost făcut de un director ABADL cu aceeași culoare politică ca Orlando Teodorovici, prost gândit pentru că a fost făcut pe tot litoralul, astfel că dacă cineva spune pas, pică tot PUZ-ul. Vă dați seama ce semnal dă un astfel de amendament, atât operatorilor de plajă, care pot să ne râdă în nas cât și angajaților care au început să își facă treaba. Constănțenii vor doar ca aceste construcții să intre în legalitate” a declarat pentru ziarul Replica, Bogdan Bola, directorul ABADL.
O să atacăm legea la Curtea Constituțională
În privința celor care sunt în legalitate cu construcțiile de pe plajă, Bogdan Bola a spus: ”Cum se vor simți agenții economici, în special în Năvodari, care au respectat PUZ-ul exact cum a fost făcut și sunt sectoare de plaja unde nu există nici o construcție ilegală, pentru că acei oameni au respectat legea. Acei operatori se simt la fel de prost ca și noi în acest moment. Noi o să continuăm și dacă legea o să treaca o să mergem la Curtea Constituțională”.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News