REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
13.5° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Paznicii bătăuşi din Năvodari vor să scape de măsurile preventive

Paznicii bătăuşi din Năvodari vor să scape de măsurile preventive

Replica API 29 decembrie 2014 | 00:04 219

Emil Fâşie şi Cristian Marian Nicolae, agenţii de pază din cadrul cadrul S.C. City Protect S.R.L. care au luat la bătaie, la sfârşitul lunii noiembrie, doi bărbaţi şi i-au sechestrat, pe motiv că i-au prins la furat într-un bar, au contestat măsurile preventive impuse de Judecătoria Constanţa. Fâşie vrea să scape de arestul la domiciliu, în timp ce complicele său vrea să scape de măsura controlului judiciar. Judecătoria le-a respins, sâmbătă, cererile.

„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Emil Fâşie (…), pe care o menţine. In baza art. 348 alin. 1 rap. la art. 207 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul Cristian Marian Nicolae (….), pe care o menţine. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestui”, se arată în decizia instanţei.

Reamintim faptul că, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, la data de 27.11.2014, orele 20.00, inculpatul Emil Fâşie, însoţit de inculpatul Maria Cristian Nicolae, ambii angajaţi ca agenţi de pază în cadrul S.C. City Protect S.R.L., în exercitarea atribuţiilor de serviciu, s-au întâlnit cu persoanele vătămate S.G. şi C.D. în oraşul Năvodari, ocazie cu care Emil Fâşie a reproşat persoanelor vătămate că ar fi sustras diverse bunuri, în data de 26 spre 27.11.2014, din incinta barului aparţinând S.C. Sutac CO S.N.C., situat în oraşul Năvodari, a cărui pază era asigurată de către S.C. City Protect S.R.L.

În acest context, Emil Fâşie a lovit persoana vătămată S.G. în zona feţei, şi ulterior, cu acordul persoanelor vătămate, au mers la barul menţionat mai sus, sub pretextul că urmează a le fi prezentate imagini video ce le incriminează pe persoanele vătămate, fără însă ca acele imagini să le mai fie arătate. La solicitarea persoanelor vătămate de a părăsi barul, inculpaţii au refuzat să le lase să plece, lipsindu-le astfel de libertate în mod ilegal. În timp ce persoana vătămată C.D. era ţinută împotriva voinţei sale în incinta barului, inculpaţii au trimis-o pe persoana vătămată S.G. să aducă bunurile reclamate a fi sustrase, însă aceasta a alertat organele de poliţie.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108