REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
13.5° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Penitenciarul Poarta Albă a trecut pe sistemul de încălzire automatizat

Penitenciarul Poarta Albă a trecut pe sistemul de încălzire automatizat

Replica API 25 februarie 2012 | 00:00 219

Inaugurare între deţinuţi

Inaugurare între deţinuţi

Transformări radicale la Penitenciarul Poarta Albă. Centrala termică a fost operată din temelii de către firma bucureşteană Giro şi rezultatele sunt vizibile. Sistemul de încălzire al unităţii a fost modernizat la standarde europene. Şi asta pentru că toate cazanele vechi au fost înlocuite cu unele ultraperformante.

Vineri, 24 februarie a.c., a fost făcută recepţia finală a lucrării, "o mare realizare", susţin angajaţii unităţii, întrucât de mai bine de 40 de ani hrana a fost preparată cu ajutorul unor piese de muzeu, iar la fel - spălatul şi încălzitul. Acum hrana acestora este preparată de angajaţii unităţii cu ajutorul a două cazane generatoare de aburi. "Totul este automatizat, de ultimă generaţie. Centrala veche nu a mai fost modernizată de peste 40 de ani, iar cazanele nu mai funcţionau la parametri normali şi pierderile erau foarte mari. Investiţia era extrem de necesară. În noua centrală activează un fochist specializat, dar şi persoane private de libertate", susţine gospodarul centralei termice, Lucian Nedelcu. Tot acesta mai spune că alte trei cazane cu o capacitate totală de 3600 kw produc agentul termic necesar pentru încălzirea unităţii şi pentru apa caldă. "Sunt prevăzute cu senzori. Cele trei cazane asigură toată apa menajeră necesară persoanelor private de libertate. Cazanele au fost realizate în Bucureşti şi funcţionează cu ajutorul combustibilului lichid uşor", susţine Nedelcu. De altfel, unul dintre deţinuţii care îşi petrece mare parte a timpului în interiorul centralei termice spune că hrana colegilor săi este preparată mult mai uşor. "Înainte consumul de combustibil era mai mare, era mizerie, dar acum tehnologia este mai avansată şi îşi spune cuvântul", susţine deţinutul. Comisarul şef de penitenciare Gelu Dănuţ Dincă, directorul Penitenciarului Poarta Albă, susţine că pe timpul lucrărilor agentul termic nu a fost întrerupt. "Recepţia de astăzi (vineri -n.r.) înseamnă finalizarea lucrării la centrala termică. Pe timpul lucrărilor agentul termic nu a fost întrerupt nici un moment", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, comisarul şef de penitenciare Gelu Dănuţ Dincă, directorul Penitenciarului Poarta Albă. Investiţia a fost planificată de aproximativ 4 ani, însă lucrările au fost îngreunate din cauza problemelor legate de fonduri, cât şi de procedurile anevoioase de achiziţie publică. "Este o trecere bruscă de la reşou la aragaz", a spus Gabi Botezan, purtătorul de cuvânt al penitenciarului. Reamintim faptul că proiectul a fost demarat de conducerea unităţii în luna octombrie 2011, iar investiţia se ridică la 20 de miliarde lei vechi.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108