REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
17.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Poliția Română: acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților cu arme și muniții!

Poliția Română: acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților cu arme și muniții!

Replica API 9 septembrie 2019 | 00:26 563

La începutul acestei săptămâni, polițiștii structurilor Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au încheiat o acțiune desfășurată pentru prevenirea şi combaterea ilegalităților cu arme și muniții. Mii de elemente de muniție și 30 de tone de deșeuri medicale au fost indisponibilizate, iar 8 persoane au fost reținute.

Poliția Română vă reamintește că, dacă doriți, ca persoane fizice, să dețineți sau să purtați și să folosiți arme și muniții letale ori neletale supuse autorizării, trebuie să urmați mai întâi un curs de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și al munițiilor, organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens.

De asemenea, dacă sunteți colecţionari de arme letale sau neletale, cu destinaţia colecţie, puteți deține aceste arme fără muniţia aferentă.

Dacă ați împrumutat arma de vânătoare unui prieten, aveți obligația ca în 2 zile lucrătoare, să informați poliția.

Polițiștii specializați pe linia Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din țară și din București verifică permanent dacă sunt respectate reglementările acestui domeniu.

Astfel, la începutul acestei săptămâni, au încheiat o acțiune desfășurată pentru prevenirea şi combaterea ilegalităților cu arme și muniții. Mii de elemente de muniție și 30 de tone de deșeuri medicale au fost indisponibilizate, iar 8 persoane au fost reținute.

Timp de 7 zile, polițiștii au intensificat verificările în teren, fiind efectuate 174 de controale și 39 de percheziții domiciliare, atât pentru depistarea persoanelor care încalcă normele legale referitoare la arme, explozivi și substanțe periculoase, cât și pentru protejarea cetățenilor și creșterea gradului de siguranță și de încredere, în structurile de poliție.

Au fost constatate 103 infracțiuni la regimul armelor, explozivilor și a substanțelor periculoase, dar și a fondului cinegetic. Pentru alte abateri, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare peste 90.000 de lei, iar ca măsuri complementare Au fost indisponibilizate 35 de arme letale, 25 neletale, o arbaletă și un dispozitiv de diminuare a zgomotului (amortizor).

Alte peste 4.000 de elemente de muniție letală și neletală (cartușe, alice, cartușe cu gaze), precum și alte componente utilizate la fabricarea muniției letale (pulbere explozivă, matrițe pentru confecționat, capsat, sertizat și calibrat muniție, tuburi pentru confecționat muniție), aproape 2.000 de articole pirotehnice, 300 litri de deșeuri substanțe periculoase, 30 tone deșeuri medicale și 150 kg. de peroxid de hidrogen au fost indisponibilizate în vederea confiscării.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
dati arme la popor !!!
2
0
Fereasca Dumnezeu sa te poti apara de interlopi sefii poliistilor! Daca as avea arma i-as intampina pe cacatii astia cu foc de voie! pacat ca n-am pastrat cateaua de 7.62 de la Revolutie
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272