REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Proiectul de lege privind graţierea, RESPINS. Huțucă: Cei de la PSD și ALDE au susținut această Ordonanță

Proiectul de lege privind graţierea, RESPINS. Huțucă: Cei de la PSD și ALDE au susținut această Ordonanță

Replica API 29 august 2019 | 01:07 423

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. Proiectul prevedea că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani. Proiectul a fost iniţiat de Guvernul Grindeanu în 2017. Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, a anunțat victoria pe facebook, în contextul în care PNL a fost împotriva grațierii.

”Victorie PNL, dar mai ales Victorie România astăzi în Parlament. La inițiativa Partidului Național Liberal, Parlamentul a respins proiectul privind grațierea. PNL s-a opus de la început acestui proiect, însă cei de la PSD și ALDE au susținut această Ordonanță. Acum însă s-au speriat de numărul mare de violuri și tâlhării comis de cei care au ieșit mai repede din închisoare. Din păcate, victimele politicilor criminale ale socialiștilor de la PSD-ALDE nu au niciun motiv de bucurie”,a scris Huțucă pe pagina sa de facebook.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
HUTUCA,PIEI JEGULE NENOROCIT! DISPARI PENTRU TOTDEAUNA!
0
0
PSD si ALDE colcaie de infractori de aia au si sustinut gratierea , Dar hotii astia nu vor scapa.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272