REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Propunere zdrobitoare: ANIF Constanţa, dată pe mâna judeţului Tulcea

Propunere zdrobitoare: ANIF Constanţa, dată pe mâna judeţului Tulcea

Replica API 27 septembrie 2013 | 00:00 1021

Bola: "Pe staţiile de pompare/desecare nu scrie Republica Populară, ci Republica Socialistă România"

Bola: "Pe staţiile de pompare/desecare nu scrie Republica Populară, ci Republica Socialistă România"

Ape tulburi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), mai cu seamă la Filiala Judeţeană Constanţa. Că nu sunt fonduri suficiente, deja nu mai este un subiect tabu, în aceeaşi situaţie aflându-se şi situaţia angajaţilor. Însă, ultimele propuneri au apărut precum cireaşa de pe tort, aici fiind vorba despre unificarea Filialei Judeţene Constanţa cu cea din Tulcea, pe modelul regionalizării - regiunea Dobrogea. După cât de ghinionist a fost judeţul Constanţa în ultima perioadă, nu este exclus ca, urmare a "comasării", centrul regional să fie stabilit la Tulcea. Discuţii în această direcţie au avut loc şi acum câţiva ani, la acea vreme liberalii constănţeni ducând tratative intense aşa încât Tulcea să nu devină "şefă" peste ANIF Constanţa.

"Încă nu ştim, sunt doar nişte propuneri. Nu ştim dacă vor fi finalizate, dacă nu vor fi... Nu se ştie nimic. Cel mai probabil, propunerile sunt din partea Centralei ANIF. Bine, fondurile nu sunt în toată ţara, sunt probleme serioase la acest aspect, economia este aşa cum este", a declarat, pentru "Replica", Marius Florin Damian, şeful Filialei Judeţene Tulcea. Tot el a adăugat: "Nu o văd ca pe o soluţie bună, mă refer la unificare. Fiecare judeţ trebuie să ştie care este treaba acolo pentru a-şi gestiona activitatea aşa cum crede". De asemenea, menţionăm şi faptul că pe data de 18 septembrie s-a desfăşurat proba scrisă din cadrul examenului de ocupare a funcţiilor de directori ai filialelor judeţene din cadrul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, unde atât Teodor Stanca, directorul din Constanţa, cât şi Marius Florin Damian, şeful Filialei Judeţene Tulcea au fost admişi cu punctaje peste 9. Următorul pas este acela de a se stabili data pentru susţinerea interviului, o comisie întrunindu-se în acest sens pe data de 30 septembrie. Prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, a declarat că ANIF trece printr-o perioadă deosebită din punct de vedere financiar. "Pe staţiile de pompare/desecare nu scrie Republica Populară, dar scrie Republica Socialistă România. Sunt extrem de vechi, iar consumul de energie este foarte mare, cu un randament relativ mic. Oamenii îşi dau silinţa, dar mijloacele lor materiale sunt modeste. Posibil că se ia în calcul şi o reorganizare. Staţiile lor de pompare/desecare sunt cele care au mai rezistat. Cele din zona Gârliciu au fost distruse de inundaţii. Mai sunt staţii care au fost dezafectate şi s-au furat componentele din ele. Oamenii sunt lipsiţi de mijloace materiale, situaţia este grea. Fac şi ei ce pot. Cu ajutorul celor de la ANIF Constanţa şi cei de la Apele Române, noi am salvat primăvara aceasta 5000 de hectare de teren arabil din zonele Saraiu-Gârliciu, cu motorina cerută de la rezerva de stat. ANIF a cedat pompele, iar Apele Române a asigurat mijlocul de transport şi oamenii. Vreau să cred că această reorganizare va fi benefică numai în măsura în care ANIF-ul va putea să angajeze oameni şi mai mulţi bani, pentru a verifica barajele, acumulările de ape, cum avem la Ţibrinu, Rasova, zpne care ne-au creat probleme", a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

"Fără bani şi fără oameni situaţia ANIF-ului se va deteriora"

Conform prefectului Bola, ANIF urma să primească în acest an 2 milioane de lei, pentru a readuce la starea de funcţionare cele două staţii de pompare/desecare din zona Gârliciu-Ciobanu. "Fără bani şi fără oameni situaţia ANIF-ului se va deteriora", a explicat Bola. Reamintim că ANIF s-a înfiinţat prin Ordonanţa de Urgenţă nr.82/29 septembrie 2011, ca instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare. Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare exploatează, administrează, întreţine şi repară amenajările de îmbunătăţiri funciare din domeniul public sau privat al statului, declarate de utilitate publică (potrivit criteriilor stabilite prin Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.872/2005, cu modificările ulterioare).

Liliana CHIRU, Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272