RAJDP Constanța cumpără bitum de la fosta firmă a lui Tusac
RAJDP Constanța cumpără bitum de la fosta firmă a lui Tusac
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestContract de milioane de euro
Contract de milioane de euro
Claudiu Tusac
RAJDP Constanța cumpără bitum de câteva milioane de euro de la una din fostele firme ale fostului primar din Mangalia, Mihai Claudiu Tusac. Firma a fost implicată în 2004 într-un caz de spălare de bani, administratorul de atunci Tusac fiind anchetat la sesizarea Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB). Alături de el, a fost cercetat pentru spălare de bani și Vasile Paraschiv, care este și în prezent patronul firmei contractate azi de RAJDP.
Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța a încheiat pe 18 iunie 2019 un acord cadru valabil 8 luni privind ”Furnizare bitum rutier 50/ 70 necesar pentru producția de mixturi asfaltice”. Contractul a fost semnat cu Bitholder SRL din București și Sargeant Marine Bitumen SRL din Constanța, actuala Vitaro Energy SRL. Cele două firme vor încasa pentru bitumul furnizat RAJDP Constanța 16.204.650 lei, fără TVA, echivalentul a peste 3,5 milioane de euro.
Vitaro Energy SRL, fosta Sargeant Marine Bitumen SRL, reprezentată de Claudia Radu, este deținută din iunie 2019 de olandezii de la Vitol Bitumen Investments BV și a raportat pentru anul 2017 afaceri de 60,6 milioane de lei și un profit net de 690.000 lei, cu 12 angajați.
Mult mai interesant este profilul Bitholder SRL, firmă reprezentată de Dorin Zamfir Oprea și deținută integral de Vasile Paraschiv. Societatea bucureșteană a raportat pentru anul 2018 afaceri de 60,9 milioane de lei și pierderi de 1,7 milioane de lei, cu 8 angajați. Bitholder SRL este unul din acționarii Transbitum SA, la care are acțiuni și colosul francez Colas SA.
Suspiciune de spălare de bani
La înființarea sa, în 1997, Transbitum SA avea printre acționari printre alții, pe cetățenii belgieni Mihai Claudiu Tusac, fostul primar PSD al Mangaliei, și Vasile Paraschiv (actualul patron al Bitholder SRL). Aceștia erau parteneri în firmă cu avocatul Ernest Popovici, un apropiat al lui Călin Popescu Tăriceanu și Dinu Patriciu.
Una din firmele controlate de Transbitum SA era și Interbitum SA, la care Tusac și Paraschiv erau administrator în 2004, atunci când OPNCSB a făcut sesizare penală împotriva acestora pentru spălare de bani. Potrivit OPNCSB, Interbitum ar fi spălat 1,6 milioane de dolari prin plăți suspecte către parteneri din Irlanda, Italia și Liberia, în condițiile în care firma nu avea de unde să aibă acești bani, din moment ce nu desfășura nicio activitate în România.
R.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News