Raluca TURCAN: Sezonul estival TREBUIE să se DESFĂȘOARE fără PROBLEME! Video
Raluca TURCAN: Sezonul estival TREBUIE să se DESFĂȘOARE fără PROBLEME! Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a susținut o conferință de presă, sâmbătă, 22 mai, în Portul Tomis – Zona On plonge – unde, în autobuzul supraetajat colantat cu însemnele Capitalei Tineretului, s-a dat startul „Maratonului de vaccinare anti Covid 19 + Testare Hepatita C“.
La eveniment au participat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, secretarul de stat la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Mihnea Drumea și secretarul de stat la Ministerul Energiei, George Niculescu.
De asemenea, prezenţi au fost şi prefectul Constanţei, Silviu Coşa, viceprimarul Ionuţ Rusu, consilierul local Adriana Câmpeanu, directorul RAEDPP, Teo Hira, Septimiu Bourceanu, Bogdan Huţucă, Cristina Schipor, Sergiu Niculescu, dar şi alţii.
"Am ales să vin astăzi la inaugurarea acestui centru mobil de vaccinare întrucât se dă un semnal că procesul de vaccinare trebuie să continue. Se apropie sezonul estival şi în Constanţa lucrul acesta poate să ajute întregul litoral, să se desfăşoare acest sezon fără griji şi fără probleme. Oamenii trebuie să simtă că revin la normalitate. Singura soluţie pentru a reveni la normalitate este vaccinarea. În Constanţa lucrurile merg bine. Oraşul e în top naţional în privinţa ratei de vaccinare. Faptul că suntem astăzi aici, vrem să reprezinte un impuls şi pentru celelalte judeţe. Vrem, ca ţară, în luna august să ne apropiem de un procent de 50 % a populaţiei imunizate", a transmis Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a vorbit şi despre noua lege a pensiilor. "Lucrurile trebuie privite printr-o strategie. În România există o problemă de inechitate în sistemul de pensii şi, în același timp, de aplicare diferenţiată a unei legi care ar trebui să fie aceeaşi pentru toată lumea. Strategia corectă şi asumată de ţară este ca sistemul să fie reformat, pensiile să fie pe bază de contributivitate, să aducem echitatea, sistemul de pensii să fie sustenabil şi nu improvizat şi folosit mai ales în perioade electorale. Aceasta este strategia Guvernului. Varianta legislativă pe care o vom propune îi va avantaja pe pensionari. Când va veni noua lege a pensiilor, va fi reformatoare", a explicat Raluca Turcan.
După susținerea declarațiilor de presă, vizita va continua la centrul de vaccinare din incinta Pavilionului Expozițional, cel mai mare centru de vaccinare din județ.
Video
D.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News