REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.2° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
15.2° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Scandalul cu înjunghieri de la ICIL, iscat din cauză că nu s-au înțeles să spargă un magazin!

Scandalul cu înjunghieri de la ICIL, iscat din cauză că nu s-au înțeles să spargă un magazin!

Replica API 29 iulie 2022 | 14:18 3261

Prin rechizitoriul din data de 28 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Szilagyi Ciprian Claudiu, acuzat pentru săvârşirea unei tentative la unfracţiunea de omor şi care a fost cercetat în stare de arest preventiv.

Din probatoriul administrat a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 06 iulie 2022, în jurul orei 16:20, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se aflau în zona complexului comercial Kaufland din municipiul Constanța, în cursul unui conflict spontan, constând în injurii şi amenințări reciproce cu moartea, din cauză că persoana vătămată nu a fost de acord să sustragă bunuri dintr-un magazin, inculpatul l-a înjunghiat cu un cuțit pe concitadinul său, D.I., din Arad, împreună cu care sosise pe litoral, astfel încât i-a provocat leziuni traumatice grave, vindecabile în circa 50 de zile de îngrijiri medicale, care i-au pus viața în primejdie prin hemoragie internă, consecutivă plăgii înjunghiate lombare stângi şi care au dus şi la o infirmitate fizică, prin pierdere de organ (adică o nefrectomie stângă de necesitate).

Pe parcursul anchetei penale inculpatul a fost cooperant, deşi iniţial a fugit de la locul faptei, dar la scurt timp organele de poliţie din cadrul Secţiei 3 a Poliţiei Municipiului Constanța l-au depistat şi au găsit asupra sa cuţitul folosit la înjunghierea persoanei vătămate.

Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.

Citește și: Tânărul din Arad, care și-a înjunghiat prietenul, la ICIL, contestă arestul!

L.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Se vinde droguri pentru etnobotanice pe avram iancu si la dacia hasan onur ali duran si moraru stelian fac comenzi colaboreaza cu filip si vinde in constanta de ati ani ca e sef dicot constanta si cine ce sa ai faca se vinde drogurii si spagarii multii la dicot constanta
0
0
ea la dat jos si din pom! puscaria e o scoala,cand iese face si mai si, munca fortata fara alte drepturi mai educa cinzeci saizeci la suta dintre ...meseriasi!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272