REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.7° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Şeful Poliţiei Rutiere din Constanţa este acuzat de agenţi că impune normă de amenzi

Şeful Poliţiei Rutiere din Constanţa este acuzat de agenţi că impune normă de amenzi

Replica API 29 mai 2014 | 00:00 270

Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) îl acuză pe şeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Constantin Dancu, despre faptul că acesta ar impune o normă de amenzi pe care agenţii din subordine ar trebui s-o îndeplinească. De asemenea, reprezentanţii SNAP au spus că au făcut rost de nişte documente care să întărească aceste acuzaţii, pe care le-au făcut publice. Cu privire la acest aspect, comisarul şef Constantin Dancu susţine că nu există o normă de amenzi, doar că poliţiştii rutieri din Mangalia nu-şi fac treaba.

"Vă prezentăm un document în posesia căruia am intrat, graţie unor colegi care s-au săturat să mai asiste nepăsători la practicile comuniste de către înstelaţi ai sistemului, ce ocupă funcţii de şefi, dispuşi să calce pe cadavre pentru a-şi păstra funcţiile. Este vorba despre un Ordin Observator, emis de şeful Serviciului Rutier Constanţa, care folosind complicate calcule matematice şi statistici a constatat că poliţiştii rutieri din cadrul Biroului Rutier Mangalia au aplicat o medie de numai 8 amenzi/poliţist pentru neportul centurii de siguranţă într-un serviciu de 8 ore, spre deosebire de subalternii domniei sale, care au aplicat în 8 ore o medie de 30 de amenzi/poliţist pentru aceeaşi faptă, pe teritoriul oraşului Mangalia. De asemenea, în conţinutul documentului se precizează că se impune cercetarea disciplinară a poliţiştilor din cadrul Biroului Rutier Mangalia, pentru că au aplicat de trei ori mai puţine amenzi decât colegii lor din cadrul Serviciului Rutier Constanţa. Dacă este să ne luăm după dorinţele şi poftele acestui şef, ca fiecare poliţist să aplice cel puţin 30 de amenzi într-un schimb de opt ore, raportat la populaţia de 36.364 de locuitori ai oraşului Mangalia şi luând în considerare cifra de aproximativ 10.000 de posesori de permise de conducere, constatăm că trei echipaje, a câte doi poliţişti, în 24 de ore, în mai puţin de două luni, ar amenda fiecare conducător auto din Mangalia", au precizat reprezentanţii SNAP prin intermediul unui comunicat de presă.

De cealaltă parte, Constantin Dancu a precizat că nu este vorba de o normă de amenzi, ci de evaluarea muncii agenţilor de Poliţie, iar în Mangalia indisciplina în trafic este în creştere. "Este firesc şi normal într-o astfel de activitate să se facă fel şi fel de analize. S-a constatat la vremea respectivă, în trafic, că gradul de indisciplină este foarte ridicat, s-a acţionat pe neportul centurii de siguranţă, element care face diferenţa între un accident rutier grav şi unul minor. Am trimis în Mangalia ofiţeri în control şi am constatat că nu se poartă centura de siguranţă în mod frecvent, acesta fiind şi motivul accidentelor rutiere. Asta li s-a explicat, că trebuie să-şi intesifice activitatea pentru prevenirea indisciplinei în trafic, dar nicidecum nu s-a pomenit de o normă de amenzi. Este vorba că trebuie să pună mâna la muncă. Sunt de 25 de ani în Poliţie şi niciodată nu am avut normă de amenzi. Banii nu intră la noi, ci în bugetul administraţiilor locale. Repet, acel ordin nu se referă la o normă de amenzi, ci la o statistică a muncii. ", a declarat, pentru "Replica", Constantin Dancu.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272