REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
13.5° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Suplimentare de fonduri pentru locatarii din Campusul Henri Coandă

Suplimentare de fonduri pentru locatarii din Campusul Henri Coandă

Replica API 18 decembrie 2012 | 00:00 133

La anul, vor fi 6 mii de amărâţi în locuinţe sociale

La anul, vor fi 6 mii de amărâţi în locuinţe sociale

6 mii de constănţeni vor locui în Campusul "Henri Coandă" din municipiu. Până în prezent, în locuinţele sociale s-au mutat 2 mii de oameni, iar construcţia de module continuă.

În şedinţa Consiliului Local Municipal Constanţa de ieri a fost aprobat un proiect privind suplimentarea fondurilor pentru locuinţele sociale. "Am suplimentat fonduri ca să facem închideri la aceste blocuri, să nu mai intre frigul, şi să le punem nişte dulapuri pe holurile imobilelor, pentru că apartamentele şi garsonierele sunt foarte mici şi oamenii stau cu cartofii sub pat", a declarat primarul Constanţei, Radu Mazăre. Edilul Constanţei a făcut precizarea că etapa de construcţie a locuinţelor sociale va continua şi la anul, cu imobile care vor avea trei etaje. "Locuinţele sociale nu s-au terminat de construit. Mai sunt încă cinci imobile în această primă etapă, pe care o să le dăm pe rând în folosinţă. Anul viitor, o să mai facem încă şapte sau opt blocuri, de data aceasta P+3E, să intre mai mulţi oameni. Am constatat că suportă fundaţia şi avem nişte cheltuieli minimale pentru a mai pune un etaj", a explicat Mazăre. Tot ieri, consilierii locali au aprobat şi înfiinţarea unui serviciu la nivelul Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat, cu personal care să se ocupe de administrarea cartierului de locuinţe sociale. "Am creat un serviciu special din 12-15 oameni maximum, care să se ocupe de tot ceea ce este acolo: administraţie, şcolarizare, împărţirea ajutoarelor pe care le aduce lumea la oamenii de acolo. Problema este foarte complexă, de la partea medicală, până la şcolarizare. Trebuie să ducem copiii la şcoli, grădiniţe, să-i controlăm medical. Oricum, o bună parte din cei care locuiesc în cartier va lucra în acest nou serviciu", a arătat Radu Mazăre.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108