TIMONIER, accidentat în timpul MANEVREI de ACOSTARE
TIMONIER, accidentat în timpul MANEVREI de ACOSTARE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn urmă cu trei zile, la CNFR NAVROM SA, bazin portuar SN Shipyard Cernavodă, a avut loc un eveniment soldat cu pierderea temporară a capacității de muncă a unui angajat de meserie timonier.
Accidentat în timpul manevrei de acostare a barjei
Cornel C., timonier, a fost accidentat, suferind traumatisme la nivelul antebraţului stâng şi piciorului drept, în timpul manevrei de acostare a barjei tanc în bazinul portuar SN Shipyard Cernavodă. Ca urmare a evenimentului, victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa pentru acordarea îngrijirilor medicale. Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de către CNFR NAVROM SA. După finalizarea cercetării, dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator va fi înaintat pentru verificare şi avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa.
Date despre firmă
Compania de Navigaţie Fluvială Română NAVROM SA este o societate înfiinţată în 1991. În anul 2019, firma a avut o cifră de afaceri de 288.598.939 de lei, un profit în valoare de 15.369.968 de lei, datorii de 58.653.675 de lei şi 520 de angajaţi.
Diana MAXIMIUC
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News