REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
13.5° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Udrea îl ajută pe Nădrag să exploateze apele termale din Hârşova

Udrea îl ajută pe Nădrag să exploateze apele termale din Hârşova

Replica API 14 mai 2011 | 00:00 226

Ministrul Turismului şi-a dat OK-ul pentru realizarea studiului de fezabilitate

Ministrul Turismului şi-a dat OK-ul pentru realizarea studiului de fezabilitate

Bază de tratament cu ape termale, mini-hotel şi debarcader la Dunăre, la asta visează de ceva timp primarul Hârşovei Tudorel Nădrag care spune că a reuşit în cele din urmă să o convingă pe Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, să-i dea "OK-ul" pentru efectuarea unei analize complexe de marketing, comerciale, tehnice, de management şi financiare a respectivului obiectiv de investiţii. Edilul spune că deja proiectanţii din partea Ministerului Turismului lucrează la un studiu de fezabilitate privind proiectul de valorificare şi exploatare a apelor termale din localitate. Acesta susţine că forările pentru scoaterea la suprafaţă a apelor termale din Hârşova au fost realizate acum 20 de ani, dar că până la ora actuală nu au fost puse în valoare.

"Până acum proiectul era la stadiul de discuţii, acum cu acordul celor de la minister realizăm studiul de fezabilitate. Avem sprijinul lor şi suntem convinşi că proiectul va putea fi pus, în cele din urmă, în aplicare. De altfel, Ministerul Turismului, prin intermediul unei adrese, ne-a cerut, recent, informaţii suplimentare privind capacitatea şi proprietăţile terapeutice ale izvoarelor termale, pentru ca Hârşova să fie prinsă într-o anexă a unei Hotărâri de Guvern în vederea alocării de fonduri pentru concretizarea investiţiei. Vrem ca Hârşova să devină o ministaţiune turistică, axată pe tratamente balneo-fizioterapeutice, care să se dezvolte în timp", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Tudorel Nădrag, primarul oraşului Hârşova. Şeful administraţiei din Hârşova spune că în minihotel ar urma să fie cazaţi 24 de pacienţi. "Unitatea de cazare va fi construită pe malul Dunării, în incinta îndiguită, unde hârşovenii petrec, în timpul liber, la grătar", a spus Nădrag. Tot acesta mai susţine că izvoarele termale de la Hârşova au aceleaşi proprietăţi terapeutice cu cele de la Băile Herculane, Băile Felix sau Geoagiu-Văi şi pentru atragerea turiştilor în zonă intenţionează să încheie parteneriate cu ţările nordice. "Vrem să încheiem contracte cu cei din ţările nordice pentru ca pacienţii lor să fie trataţi la Hârşova. Suntem dispuşi să-i spălăm şi-n în fund numai să le luăm banii", a spus Nădrag.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108