REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Amenzi uriaşe date de Consiliul Concurenţei

Amenzi uriaşe date de Consiliul Concurenţei

Replica API 24 ianuarie 2015 | 00:00 262

Consiliul Concurenţei (CC) a aplicat anul trecut amenzi în valoare totală de peste 40 de milioane de euro, ceea ce înseamnă aproape dublu faţă de anul anterior, a declarat preşedintele acestuia, Bogdan Chiriţoiu. “Suntem undeva la peste 40 de milioane de euro. Cea mai mare, evident, a fost cea legată de lanţurile de magazine care comercializau alimente şi, în afară de asta, a mai fost o amendă substanţială împotriva agenţiilor de publicitate. Şi una mare, tot de trei milioane de euro, împotriva unor companii care s-au înţeles pentru trucarea unor licitaţii la ROMGAZ”, a afirmat preşedintele Consiliului Concurenţei. Bogdan Chiriţoiu a menţionat că, de obicei, aproape toate amenzile sunt contestate. “Noi luăm decizia, durează redactarea ei, iar companiile trebuie să plătească sau să decidă să conteste de-abia după ce primesc motivarea. Doar agenţiile media, de exemplu, şi-au primit motivările. Companiile din retailul alimentar nu au primit, de exemplu, motivările, deci nu au avut ocazia încă să conteste”, a explicat Chiriţoiu. El a adăugat că unele dintre aceste din urmă companii au anunţat că au intenţia să conteste amenzile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108