REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

La Poarta Albă se va ridica o mănăstire în memoria martirilor care au construit Canalul Dunăre-Marea Neagră

La Poarta Albă se va ridica o mănăstire în memoria martirilor care au construit Canalul Dunăre-Marea Neagră

Replica API 24 mai 2012 | 00:00 336

Canalul "Dunăre - Marea Neagră" este supranumit "Canalul Morţii", din pricina vieţilor curmate la zidirea lui. Peste 30.000 de deţinuti politici şi preoţi au ajutat la construirea Canalului, iar peste 2.000 dintre ei au murit în condiţii inumane. În memoria acestor martiri, Arhiepiscopia Tomisiului va ridica o mănăstire în localitatea Poarta Albă. "Vrem să înfăptuim un lucru minunat în Dobrogea. E vorba despre mănăstire închinată jertfelor de la Canalul Dunăre Marea Neagră, celor care au fost jertfiţi aici. Canalul a fost început în anul 1949 şi s-a construit până în 1953, şi reluat după 20 de ani. În prima parte, au lucrat preoţi şi deţinuţi politici, oameni intelectuali care aveau cu adevărat o valoare morală şi intelelectuală. De aceea credem că o mănăstire închinată acestor martiri va aduce multă lumină între Dunăre şi Mare. Cele petrecute la Canal au fost de neînchipuit pentru oameni. Erau nişte momente de neuitat pentru cei ce au văzut cum oameni vii erau acoperiţi de brazde de pământ. Voit, nu accidental. Ba chiar se ştie că este un teren în Poarta Albă unde au fost îngropaţi mulţi oameni dintre cei care lucrau la canal. Investiţia va fi din colectări, din donări, pentru că sunt mulţi oameni care vor să ajute la construcţia mănăstirii", a declarat Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, în cadrul conferinţei de lansare a acestui proiect. IPS Teodosie va sfinţi aşezământul mănăstirii vineri, 1 iunie, iar lucrările construcţiei vor începe săptămâna viitoare, pe 5 iunie. Lăcaşul de cult va avea un altar de vară, dar şi un paraclist de piatră. Primarul localităţii Poarta Albă, Vasile Delicoti, este foarte încântat de acest proiect şi a contribuit la demararea lui. "Am propus în Consiliul Local să atribuim un teren pentru construcţia mănăstirii. Terenul este exact în locul în care sunt ruinele coloniei de preoţi. Mă bucură această investiţie şi vom ajuta şi noi financiar, în momentul în care aceasta va avea personalitate juridică", a declarat Vasile Delicoti.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108