REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pregătit să confişte tone de petarde şi pocnitori

Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pregătit să confişte tone de petarde şi pocnitori

Replica API 16 noiembrie 2012 | 00:00 1389

Interviu cu Nicolae Barbu, şeful AEST din cadrul IPJ Constanţa

Interviu cu Nicolae Barbu, şeful AEST din cadrul IPJ Constanţa

Printre numele răsunătoare, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, este Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Intrând în "culisele" acestui sector, multe amănunte interesante ne-au fost oferite în cadrul unui interviu. Despre legea armelor, permisele de port armă, controalele demarate la societăţile cu profil pirotehnic, petarde confiscate şi braconieri prinşi în judeţul Constanţa, ne-a făcut declaraţii adjunctul şefului Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Nicolae Barbu.

Reporter: Referitor la legea armelor, când se reînnoieşte un permis de port armă, cum se procedează în acest caz?

Nicolae Barbu: Legea armelor, numărul 295 din 2004, dă dreptul anumitor categorii de persoane să-şi procure anumite categorii de arme, cele letale sau neletale, supuse autorizării. Pentru aceste categorii de arme se eliberează permise. Permisele de armă se vizează o dată la cinci ani, deci, termenul de reînnoire, conform legii, este la cinci ani. Ca atare, un deţinător de armă, în momentul în care observă că se apropie termenul de 5 ani, are obligaţia de a veni pentru vizarea acestuia.

Rep.: Despre inspecţia tehnică periodică ce ne puteţi spune?

N.B.: Nu este înfiinţată încă Autoritatea Naţională de Verificare şi Omologare a Armelor şi Muniţiilor, aşa încât inspecţia tehnică nu se aplică.

Rep.: Câte persoane figurează în baza de date cu permis de port armă?

N.B.: În baza noastră de date există aproximativ 2.000 de deţinători de arme letale şi aproximativ 3.500 de persoane deţinătoare de arme neletale.

Rep.: Numărul acestor persoane a crescut sau a scăzut, comparativ cu alţi ani?

N.B.: Fiind o activitate dinamică, ea se menţine într-un trend normal. Adică, eliberăm autorizaţii şi permise de armă, dar pe partea cealaltă anulăm, suspendăm , aşa încât numărul acestora se menţine cam la aceeaşi valoare.

Rep.: Care sunt motivele pentru care se suspendă sau se anulează un permis de port armă sau o autorizaţie?

N.B.: Motivele de suspendare pentru armele neletale, supuse autorizării şi armele letale sunt, aproximativ, aceleaşi. Dreptul de deţinere a armelor se anulează dacă titularul nu mai deţine calitatea prevăzută de lege pentru care s-a eliberat autorizarea respectivă, nu se prezintă la viză, la termenul de 5 ani, a decedat, a fost dat dispărut, prin hotărâre judecătorească definitivă, a săvârşit, pe o perioadă de doi ani, două contravenţii prevăzute de legea armelor, a pierdut armele din motive imputabile sau i-au fost furate, ori le-a folosit contrar prevederilor legii. În ceea ce priveşte suspendarea, se procedează astfel atunci când posesorul de armă este învinuit, inculpat în cauze penale, până la soluţionarea cauzei respective şi în situaţia în care a săvârşit o contravenţie pentru care legea prevede o pedeapsă complementară de suspendare a dreptului.

Rep.: Câte arme s-au ridicat anul acesta?

N.B.: În primele nouă luni ale anului în curs au fost ridicate 24 de arme letale, din care 18 sunt de vânătoare, şi 18 de autoapărare din categoria celor cu gaze şi bile de cauciuc, 3 arme de Tir sportiv. Acum, nu toate sunt arme deţinute ilegal, sunt şi arme deţinute legal, ce s-au folosit la săvârşirea de infracţiuni.

Rep.: Care este procedura prin care o persoană îşi poate achiziţiona o armă?

N.B.:. Armele letale sunt de mai multe categorii. Sunt arme de apărare şi pază, de tipul pistoalelor, arme de vânătoare, arme de Tir. Pentru a putea deţine armă de apărare şi pază, de tipul pistolului, revolverului, conform legii 295, cel care solicită, trebuie să îndeplinească o anumită calitate, şi anume: trebuie să fie demnitar, magistrat, diplomat, militar sau poliţist, pe perioada cât este în activitate sau după încetarea activităţii, cu menţiunea ca această calitate să nu fie pierdută din motive imputabile. Apoi, persoanele prevăzute de lege, ce îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, mai puţin personalul de pază din cadrul societăţilor specializate de pază şi persoanele incluse în programul de protecţie a martorilor pe perioada cât au această calitate. Pentru armele de vânătoare, trebuie să fii membru al unei asociaţii de vânători legal constituite în România. Pentru armele de Tir, la fel, trebuie să fii cel puţin un antrenor de categoria I de Tir.

Rep.: Câte magazine de arme sunt în Constanţa?

N.B.: Cred că sunt cinci în judeţ. Patru în Constanţa şi unul în Mangalia.

Rep.: În ceea ce priveşte cazurile de braconaj, în ultima perioadă ce aţi depistat?

N.B.: Avem 14 infracţiuni de braconaj, descoperite de la începutul anului. Toate au fost cu arme deţinute legal, ce implică diferite categorii de vânat, de la păsări, iepuri, mistreţi, cât şi altele.

Rep.: Despre cazul braconierilor italieni, de la Cernavodă, ce ne puteţi spune?

N.B.: Dosarul încă nu este definitivat şi nici nu l-am inclus în ce v-am spus mai devreme. Când se va încheia, putem să ne pronunţăm.

Rep.: Cum credeţi că a fost posibil să aibă atâtea arme şi muniţii, deţinute ilegal?

N.B.: Nu m-am ocupat de caz şi nu mă pot pronunţa, însă cred că era un contract, ceva, între Asociatia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) şi un distribuitor de arme şi muniţie în ţară. AJVPS-ul, ca armurier autorizat, are dreptul să deţină o cantitate, acum nu ştiu dacă acea cantitate a fost mai mare. Repet, nu m-am ocupat de caz.

Rep.: În ceea ce priveşte artificiile, tot se apropie sezonul lor, ce măsuri veţi lua?

N.B.: S-a demarat, acum, la nivel naţional, o acţiune de verificare a modului de deţinere, comercializare, folosire a obiectelor pirotehnice, pe perioada sărbătorilor de iarnă. Acţiunea este derulată în mai multe faze, în prezent suntem în faza de autorizare sau neautorizare a societăţilor interesate să efectueze astfel de operaţiuni, urmând ca după aceea să intervenim în verificarea efectivă, asupra modului cum sunt deţinute, comercializate.

Rep.: Ce anume trebuie să îndeplinească o astfel de societate pentru a primi autorizaţia?

N.B.: Există nişte condiţii generale. În primul rând, trebuie să aibă sediul în România şi să aibă obiectul de activitate: activităţi cu produse pirotehnice. Mai există şi categoria acelor societăţi care vor să efectueze jocuri de artificii. Sunt şapte societăţi în judeţul Constanţa, care efectuează astfel de jocuri, aici condiţiile fiind mai complexe, în sensul că efectuează operaţiuni tot timpul anului şi au nevoie de o maşină autorizată, de un spaţiu de depozitare al obiectelor pirotehnice, de personal calificat în funcţia de pirotehnician pentru jocuri de artificii.

Rep.: În legătură cu substanţele periculoase, s-au descoperit în Constanţa?

N.B.: Până în prezent, am avut de-a face cu substanţe toxice. Avem confiscate peste 3 kilograme de mercur, eveniment ce s-a petrecut în octombrie, dacă nu mă înşel. Mi se pare că au fost confiscate de la o persoană din Bucureşti. Exploziv nu s-a descoperit, însă pe partea de pirotehnice, "grosul" vine acum, pe perioada iernii, în luna decembrie.

Rep.: Ce ne puteţi spune despre artificiile, sau petardele, ce se vând la colţ de stradă sau în marile centre comerciale?

N.B.: Da, tot în atribuţiile noastre intră. Societăţile care vând la tarabe, prin mall-uri, prin pieţe, vă daţi seama, ele sunt autorizate. Aici efectuăm controale cu privire la ce anume comercializează, efectiv. Pentru că nu se pot vinde către persoanele fizice toate categoriile de obiecte pirotehnice, doar cele din categoria I. Cei care vând la colţ de stradă fără autorizaţie, acolo este bătaia mai mare.

Rep.: Ce înseamnă categoria I, mai exact?

N.B.: Înseamnă fără pocnitori, petarde. Doar scântei, luminiţe. Artificii cu risc foarte scăzut şi nivel de zgomot neglijabil.

Rep.: Şi totuşi, petardele se vând pe perioada sărbătorilor de iarnă...

N.B.: Ştiu, păi anul trecut am confiscat vreo trei tone de petarde numai la Constanţa. Ele intră în ţară, dacă se vând înseamnă că şi intră. Care este filiera..., încercăm să o stârpim.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108