REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

1 Mai pe litoral: Valoarea medie a sejurului este de 797 de lei pentru Mamaia şi 363 de lei pentru Costineşti

1 Mai pe litoral: Valoarea medie a sejurului este de 797 de lei pentru Mamaia şi 363 de lei pentru Costineşti

Replica API 29 aprilie 2014 | 00:00 223

Numărul românilor care şi-au cumpărat un sejur de Paşte şi 1 Mai anul acesta este cu 20% mai mare decât cel înregistrat în 2013. Preferinţele pentru vacanţa de 1 Mai sunt similare celor de Paşte, cu menţiunea că sunt aşteptaţi mai mulţi turişti pe litoralul românesc, fiind tradiţie petrecerea zilei de 1 Mai la mare. Cu excepţia litoralului, printre cele mai căutate destinaţii pentru aceste două evenimente se numără Delta Dunării şi staţiunile Băile Felix, Geoagiu Băi, Sovata, Baile Govora, Băile 1 Mai, Predeal, Băile Herculane şi Bran. Privind primele rezultate din acest an, în primul trimestru al lui 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, pe produsele turistice interne, se mai observă o creştere de 5% pe rezervările early booking, 50% pe programul "Săptămâna de refacere" şi 100% pe programul "Zile gratuite de vacanţă". "În ceea ce priveşte regiunile şi destinaţiile interne, în primul trimestru al anului 2014, comparativ cu cel similar din 2013, se observă un plus de 7% pe litoral, 30% pe zona Crişanei, 20% pe zona Transilvaniei, 10% pe cea a Bucovinei şi 30% pe cea a Munteniei. Maramureşul a marcat tot un plus de 30%, în timp ce Oltenia şi Banat, o creştere de 5%", a spus Lucia Nora Morariu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Principala destinaţie preferată de turişti rămâne litoralul românesc. Rezervările pentru staţiunea Mamaia reprezintă 50% din totalul vânzărilor şi au înregistrat un plus de 2% faţă de anul trecut. Plusul se poate observa mai bine în restul staţiunilor de pe litoral, excepţie Olimp care a avut o cerere mai slabă anul acesta faţă de 2013, marcând o scădere de 15%. "Excluzând litoralul, principala destinaţie preferată din România este staţiunea Băile Felix care a înregistrat un plus de 30% al rezervărilor", a declarat Lucia Nora Morariu. În ordinea volumului de vânzări, destinaţiile externe cele mai căutate au fost Turcia (+ 20%), Grecia (+5%), Spania (+ 1%), Italia, Franţa, Austria şi Emiratele Arabe (fiecare cu +5%), Marea Britanie (+ 10%) şi Muntenegru (+ 20%). Volume mari de vânzări se înregistrează şi pe alte destinaţii care, totuşi, anul acesta înregistrează o scădere a numărului de rezervări făcute în primul trimestru al anului. Este vorba de Bulgaria (- 10%) şi Croaţia (- 40% din cauza creşterii preţurilor ca urmare a majorării TVA). "Cred că Muntenegru a castigat încrederea românilor şi prin extraordinara solidaritate de care au dat dovada oamenii din ţara prietenă, in acele momente grele. Cred că românii au înţeles că acolo sunt prieteni şi că îţi poţi petrece o vacanţa în familie", a declarat Lucia Nora Morariu, preşedinte ANAT. Cele mai dinamice destinaţii externe, cu creşteri de peste 50% au fost Mexic, Belgia, Israel, Malta, Cuba şi Statele Unite. "În ceea ce priveşte valoarea medie a pachetului achiziţionat, putem spunecă pe destinaţiile interne aceasta a fost de 638 de lei (aproximativ 648 de lei pentru litoral şi 550 de lei pentru alte destinaţii interne). Faţă de 2013, valoarea medie este mai mare cu 5%", spune Lucia Nora Morariu. Defalcat pe staţiuni, valoarea medie a sejurului este de 797 de lei pentru Mamaia, 523 de lei pentru Eforie Nord, 412 lei pentru Neptun, 506 lei pentru Saturn, 444 de lei pentru Jupiter, 460 de lei pentru Venus, 840 de lei pentru Mangalia, 477 de lei pentru Olimp, 363 de lei pentru Costineşti, 409 lei pentru Cap Aurora, 335 de lei pentru Eforie Sud, 694 de lei pentru Băile Felix şi 690 de lei pentru Sovata. "În cazul valorii medii pentru destinaţiile externe, aceasta este de 1.578 de lei, în creştere cu 4% faţă de cea aferentă anului 2013. Defalcat pe ţări, această valoarea este următoarea: 2.745 de lei pentru Turcia, 1.329 de lei pentru Grecia, 890 de lei pentru Bulgaria, 1.269 de lei pentru Italia, 1.540 de lei pentru Spania, 1.794 de lei pentru Franţa, 947 de lei pentru Austria, 2.296 de lei pentru Emiratele Arabe, 1.207 lei pentru Croaţia şi 1.409 lei pentru Muntenegru", a declart Morariu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108