REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

200 de familii necăjite din Constanţa au primit pachete de Paște

200 de familii necăjite din Constanţa au primit pachete de Paște

Replica API 12 aprilie 2015 | 08:52 265

„Deschideţi-vă sufletele! Mai aproape de cel sărman - mai aproape de Dumnezeu“, program social misionar

„Deschideţi-vă sufletele! Mai aproape de cel sărman - mai aproape de Dumnezeu“, program social misionar

Pe drumul iubirii, al îndreptării, al Învierii , SC Arimex Comexim 2000 SRL, Arhiepiscopia Tomisului și Asociația Suflete Deschise, prin parteneriatul social misionar ,,Mai aproape de cel sărman - mai aproape de Dumnezeu“ au continuat campania „Deschideţi-vă sufletele!”

Apelul ,,Arată că îți pasă! Fii un bun samaritean și ajută un sărman!“, lansat de inițiatorul proiectului PetrePreda,administratorul societății Arimex Comexim 2000 SRL, nu a rămas fără ecou. Buni samariteni, și nouă firme din Constanța s-au alăturat acestei acțiuni și de Paște, iar în numele Domnului Iisus Hristos, au facut bucurii celor sarmani.

Astfel, peste 200 de familii necăjite din Constanţa au primit un ajutor constând în pachete cu alimente de bază, dulciuri și fructe.

De asemenea, voluntarii Asociației Suflete Deschise împreună cu preotul Gheorghe Nadoleanu și teologul Vasile Cristinel Mușat au împărțit alimente și persoanelor sărmane, cu dizabilităţi, membrii ai Asociaţiei Naţionale a Nevăzătorilor din România- Filiala Constanţa.

”Pentru a fi miluiţi de către Domnul, trebuie să fim milostivi cu semenii noştri, astfel incât pentru ziua Judecăţii, să adunăm averi în cer, averi care vor putea să stingă focul iadului şi să ne dăruiască lumina dumnezeiască, adică viaţa şi fericirea veşnică, căci: ,,Milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat.” (Tobit 12, 9). Să nu uităm cuvintele lui Solomon: Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului (Sol. 19, 17)! Iata, ce împrumut nemaivăzut ! Dăm cuiva şi primim înapoi de la altcineva. Aceasta pentru ca, Dumnezeu vazand pe de o parte că săracul este în primejdie din pricina sărăciei sale, şi pe de altă parte că bogatul este în primejdie din pricina lipsei sale de omenie, S-a pus El însuşi chezăşie pentru sărac dinaintea bogatului. Și așa ne îndeamnă pe toți Domnul Hristos :,,Faceţi bine fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt… Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv… Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf”(Luca 6, 35-38)”, a declarat Petre Preda.

Programul social misionar „Deschideţi-vă sufletele” are ca scop sensibilizarea societăţii civile şi mobilizarea bunilor creştini pentru a dona celor sărmani, aflaţi în nevoinţă şi mare strâmtoare, bunurile ce le prisosesc.

”Invităm pe toți cei care doresc să vină în sprijinul celor sărmani, să aducă darurile la biserica de care aparțin sau dacă nu se pot deplasa, să sune la numărul de telefon 0730.740.719, în intervalul 08.00-18.00, pentru a fi preluate de o echipă de voluntari”, a conchis Petre Preda.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108