REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

A fost identificată una dintre minorele care tâlhăresc femei pe stradă

A fost identificată una dintre minorele care tâlhăresc femei pe stradă

Replica API 18 iulie 2013 | 00:00 179

Căutată de poliţişti

Căutată de poliţişti

Tâlhăriile nu mai reprezintă o noutate în ceea ce priveşte străzile din Constanţa. La începutul lunii iulie a.c., s-au înregistrat două astfel de evenimente, atât în zona Kilometrul 4-5, dar şi pe raza Secţiei 1 Poliţie, în urma cărora două femei au rămas fără bijuterii. Potrivit martorilor, autorii faptelor ar fi fost minori, fete de etnie romă, care acţionau în mulţime, smulgând lanţurile de la gât. Oamenii legii au demarat imediat cercetările pentru identificarea făptaşilor, iar dimineaţa de miercuri, 17 iulie, a reprezentat un pas înainte pentru anchetă. Pe raza Secţiei 4 Poliţie trecătorii au văzut un băiat de aproximativ 16 ani, pe care l-ar fi recunoscut că acţiona alături de o minoră de 13 ani, furând în plină stradă chiar în zona Kilometrului 4 - 5. Aceştia au anunţat imediat poliţiştii, care s-au prezentat la faţa locului. L-au prins şi l-au dus la audieri. Minorul nu a încercat nici o clipă să fugă, dar a menţionat că nu a făcut nimic. În plus, a dat şi detalii cu privire la fata cu care a fost zărit de martori. Este vorba de o minoră de 13 ani, de prin Cobadin, care doarme în municipiu pe unde apucă, respectiv în zona Gării din Constanţa. "Am identificat-o şi urmează s-o găsim, s-o prindem", au spus oamenii legii. Din câte se pare, fata mai dăduse o lovitură, smulgând lanţul de la gâtul unei tinere de 22 de ani, pe I.C. Brătianu, victima sesizând Poliţia.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108