A nenorocit două femei pe trotuar şi a fugit: şoferul era băut!
Două femei au trecut prin clipe de groază din cauza unui şofer inconştient care s-a urcat băut la volan.
"Le-a nenorocit într-o fracţiune de secundă", au spus martorii.
Cele două au fost izbite violent pe trotuar. Culmea nepăsării este că şoferul nu a avut curiozitatea să vadă în ce stare sunt victimele şi a fugit. Femeile aşteptau liniştite un mijloc de transport în comun, în staţia RATC, la intersecţia cu Aleea Timonei, iar un bolid le-a lovit în plin. Imediat după incident, şoferul s-a făcut nevăzut. Victimele au fost transportate de urgenţă la spital. Oamenii legii au reuşit să-l găsească pe fugar şi readus la locul accidentului. El a fost testat cu etilotestul, având o alcoolemie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma cercetărilor, poliţiştii de la Rutieră au stabilt că sâmbătă dimineaţă, în jurul orelor 05:55, R. A. F., de 23 ani, din Constanţa, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus un autoturism pe bulevadul 1 Mai, dinspre strada Caraiman către strada Plopilor, iar la intersecţia cu aleea Timonei, din cauza neatenţiei în conducere a pierdut controlul direcţiei către stânga sensului de mers şi a pătruns pe trotuar, acolo unde le-a accidentat pe S. M. , de 29 de ani, din Botoşani şi pe I. M. , de 39 de ani, din Constanţa.
"După producerea accidentului conducătorul auto nu a oprit şi a plecat de la locul accidentului fără încuviinţarae organelor de poliţie", au precizat oamenii legii.
Tânărul este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui autoturism cu alcoolemie peste limita legală.

O mină de război a explodat la doar câteva sute de kilometri de România, pe litoralul din Odesa. Trei oameni au...3070
Adrian Bâlbă a fost, timp de 10 ani, managerul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. Locul acestuia...1430
Kiss Imre Zoltan Csaba a fost arestat preventiv de către magistrații Judecătoriei Constanța, alături de Irsai...461
Intervenția autorităților a fost solicitată luni, 15 august a.c., în jurul orei 15:00, prin apel la numărul unic...877


ConstanțaUmiditate: 52%
Vânt: 7.03 m/s
Presiune: 1008 milibari

Perechea română Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs a obţinut medaliile de argint în proba de dublu mixt a Campionatelor...182
Românca Simona Halep a urcat nouă locuri faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a şasea a...227
Real Madrid, campioana en titre a Spaniei, a smuls victoria cu 2-1 pe terenul nou promovatei Almeria, duminică în...188
Ungurul Kristof Milak a câştigat duminică medalia de aur în proba de 100 m fluture la Campionatele Europene de...184


La data de 14 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...398
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 15 august, între localitățile Negru Vodă...500
Autoritatea Navală Română (ANR) a transmis în cursul zilei de luni, 15 august a.c., un comunicat de presă cu ocazia...353
În perioada 12-15 august a.c., polițiștii din Constanța, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere...625
Deputatul PSD Laurenţiu-Viorel Gîdei, fost primar al orașului Târgu Bujor din județul Galați, a declarat, într-o...311
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, îi felicită, de Ziua Marinei, pentru "profesionalism şi...163
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent și în acest an la manifestările de la Constanța, cu ocazia...425
Ziua Marinei va fi sărbătorită în acest an atât în portul militar, unde va avea loc ceremonia oficială, dar şi...393
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3607
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2870
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5393
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4197
Actriţa Maia Morgenstern, cunoscută la nivel mondial ca fiind interpreta Fecioarei Maria în filmul "Patimile lui...171
Actriţa americană Denise Dowse, cunoscută pentru rolurile sale din serialele „Beverly Hills 90210” şi mai recent...199
Scriitorul Salman Rushdie, spitalizat în stare gravă după ce a fost înjunghiat în Statele Unite, ar trebui să...152
Arhiva Naţională Bulgară de Film (BNFA) şi-a extins prezenţa pe portalul online European Film Gateway cu încă 54...153
Rusia va face ''tot ce este necesar'' pentru a le permite experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică...222
Elveţia ar putea preveni o penurie de energie prin alinierea la un plan al Uniunii Europene de reducere a consumului de...250
Patruzeci şi două de ţări, inclusiv România, au cerut, într-o declaraţie comună, ca Rusia să îşi retragă...347
Între 35 și 41 de persoane au murit și mai multe au fost rănite într-un incendiu care s-a produs într-o biserică...333
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...159
Virusul poliomielitei a fost găsit în apele reziduale din New York, un alt semn că boala, care nu a mai fost...167
Șeful Directiei generale asistență medicală și socială din Primăria Chișinău, Boris Gîlca, a declarat pentru...147
Un număr de 3.740 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 122 mai multe faţă de...150