REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Acțiuni intensificate de dezinsecție în toate cartierele orașului

Acțiuni intensificate de dezinsecție în toate cartierele orașului

Replica API 13 august 2020 | 00:00 1059

Primăria Municipiului Constanța continuă săptămâna aceasta acțiunile de dezinsecție. Echipele care asigură acest serviciu stropesc în astăzi spațiile verzi și aleile dintre blocuri din cartierele: Inel I, Inel II, Anadalchioi, I.C. Brătianu, Faleză Nord și zona peninsulară cu substanțe care au rolul de a menține un nivel scăzut al densității insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru eliminarea riscurilor de transmitere a unor boli.

De asemenea, mâine se va acționa în Compozitori, Baba Novac, Tomis Plus, Palazu Mare, Sat Vacanță și Stațiunea Mamaia, iar vineri în Tomis Nord și Parc Tăbăcărie.

Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța, precum și circumscripțiile sanitar-veterinare trebuie să ia toate măsurile de protecție necesare (pentru familiile de albine și viermi de mătase) pentru evitarea contactului cu insecticidele.

Măsuri suplimentare ce trebuie aplicate sunt cosirea la timp a vegetației ierbicole, folosirea cremelor, sprayurilor cu substanțe repelente, aplicarea tratamentelor chimice inclusiv în spațiile și clădirile abandonate, aplicarea zgărzilor antiparazitare la câini. De asemenea, conform recomandărilor Direcției de Sănătate Publică, populația este sfătuită să evite expunerea la înțepăturile țânțarilor, să împiedice pătrunderea acestora în locuințe, să asigure desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei și să îndepărteze recipientele de apă stătută și gunoiul menajer.

Atenționăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au obligația să efectueze activităţile de dezinsecție și deratizare ale imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei precum și ori de câte ori este necesar - conform H.C.L.M. Constanța nr. 184/2013 art. 3, alin. 3.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108