REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° ConstanÈ›a Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° ConstanÈ›a MarÈ›i, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Amendament la Legea pensiilor depus de Roman, după cazul femeii ce a primit 16 ani pensie mai mică

Amendament la Legea pensiilor depus de Roman, după cazul femeii ce a primit 16 ani pensie mai mică

Replica API 4 iulie 2020 | 00:00 1468

Deputatul liberal Florin Roman a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că a depus o iniţiativă legislativă prin care, în situaţia unor erori materiale intervenite în procesul administrativ, termenul general de prescripţie să nu se aplice pentru recuperarea de către beneficiarii dreptului la pensie a sumelor neplătite acestora.

Florin Roman

Iniţiativa survine ca urmare a mediatizării unui caz în care o femeie din Alba a primit, timp de 16 ani, o pensie mai mică decât cea cuvenită, din cauza erorii unui angajat al Casei de Pensii.

"Astăzi, am depus iniţiativa legislativă în procedură de urgenţă prin care, practic, nu rezolvăm doar un caz, rezolvăm toate situaţiile de acest gen, pentru că (...) sunt convins că sunt multe situaţii de acest gen. Legea, la ora actuală, prevede un termen general de prescripţie de 3 ani de zile", a afirmat deputatul liberal de Alba, scrie Agerpres.

Amendamentul depus de Florin Roman prevede ca, în cazul în care, din cauza unei erori materiale intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către organul administrativ competent.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a cerut, joi, măsuri administrative de sancţionare a celor care au greşit, cât şi pentru repararea prejudiciului material de la Casa de Pensii Alba, după ce, timp de 16 ani, o femeie a primit o pensie mai mică.

"Persoana respectivă a depus o cerere de pensionare anticipată parţial în iulie 2002, calculându-se o penalizare conform legii. În anul 2004, îndeplinind condiţiile de trecere la pensie la limită de vârstă, această penalizare trebuia să înceteze, iar persoana respectivă ar fi trebuit să primească pensie fără penalitate, pentru limită de vârstă. Din cauza neatenţiei unor funcţionari publici, nu a fost pusă în plată pensia integral, menţinându-se penalitatea timp de 16 ani. Prejudiciul creat plin neplata pensiei a fost de peste 7.000 de lei, iar la momentul descoperirii erorii s-au plătit retroactiv doar drepturile din ultimii 3 ani, aproximativ 1.200 de lei", se menţionează într-un comunicat dat publicităţii de Ministerul Muncii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
De ce trebuie sa obtin drepturile mele legale numai prin instanta de judecata?? Am depus adeverinta cu sporurile de vechime si mi s-a raspuns ca nu exista norme metodologice de aplicare.chiar e o mare debandada la casa de pensii. Poate stie si poate cineva sa imi explice cum sunt calculate acele pensii speciale pentru acei pensionari speciali, cum se poate gresi atat de mult???!!!
4
0
Si la Constanta sa vina corpul de control al ministrului Violeta Andrei sa vada ce varza au facut angajatii Casei de Pensii Constanta cu pensiile celor din invatamant, furaciune curata, incorect calculate, niste analfabeti de angajati la Casa de Pensii din Constanta, jeguri ordinare ce trebuie date afara de corpul de control al ministrului muncii.
8
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920