REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Amenzi de peste 68.000 de lei, aplicate de Poliţia Locală, într-o singură zi

Amenzi de peste 68.000 de lei, aplicate de Poliţia Locală, într-o singură zi

Replica API 17 ianuarie 2019 | 11:44 201

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 248 amenzi contravenționale, în data de 16 ianuarie 2019, în valoare totală de 68.350 lei.

Dintre acestea, 27 de abateri au fost constatate pentru nerespectarea normelor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al unității administrativ teritoriale; 13 abateri pentru tulburarea ordinii și liniștii publice; 113 încălcări ale legislației rutiere; 66 abateri pentru nedeținerea titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport public în comun, 13 abateri pentru fumat în incinta unei unități medicale de tip spital, 2 abateri pentru executarea de lucrări de construcții fără autorizație de construire și 4 abateri ale agentilor economici care nu și au îndeplinit obligațiile legale privind modul de comercializare a unor produse, în conformitate cu prevederile O.G numărul 99/2000.

Camelia MATEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
vedeti sclavii mei. asa se fac bani. nu se vad banii astia bagati in oras?
1
0
A devenit sclavul tzaranoiului dupa ce i-a angajat sotia prostanaca la primarie. Ce sa ceri unui militian !?!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108