REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

ANCHETĂ: doi BEBELUŞI AU MURIT în condiţii suspecte! Unul a fost tratat cu leacuri băbeşti, găsite pe INTERNET!

ANCHETĂ: doi BEBELUŞI AU MURIT în condiţii suspecte! Unul a fost tratat cu leacuri băbeşti, găsite pe INTERNET!

Replica API 21 martie 2017 | 07:34 423

Familii nevoiaşe

Familii nevoiaşe

Doi bebeluși au murit în condiții suspecte la finele săptămânii trecute, unul la Hârșova și celălalt la Medgidia. Oamenii legii au declanșat anchete, iar trupurile neînsuflețite au fost depuse la morgă în vederea efectuării necropsiei. Dacă unul dintre ei ar fi avut o pneumonie netratată, conform rezultatelor mediculor legiști, în cazul celuilalt urmează a se stabili cauza decesului.

Alți doi copii au pierit la puțin timp după ce au venit pe lume! Primul s-a stins din viață la finele săptămânii trecute și se pare că, în urma necropsiei făcute la Medgidia, s-a descoperit că avea o pneumonie netratată. Ulterior, în noaptea de sâmbătă spre duminică 18 spre 19 martie, un alt bebeluș a murit la Hârșova. Era în jur de ora 4.00 când mama acestuia a verificat ce face micuțul, care dormea în pat alături de ea, și și-a dat seama că nu mai respiră. A sunat la 112, dar cadrele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru minor, declarându-i decesul.

Trupul neînsuflețit a fost depus la morgă și urmează a se stabili cauzele decesului. Precizăm că nici unul dintre micuți nu avea mai mult e două luni și amândoi proveneau din familii cu o condiție financiară precară. Din păcate, decesele bebelușilor se înregistrează mai frecvent în astfel de familii care, fie din lipsa banilor, fie din lipsa unor cunoștințe, aleg să amâne prezentarea la medic, fiindu-le mai la îndemână să trateze copilul cu leacuri băbești, după ureche. Spre exemplu, în ianuarie anul curent, un bebeluș de 4 luni a murit într-un sat din Botoșani, după ce mama lui a încercat să-i trateze răceala cu leacuri băbești, citite pe internet. Nu a mers le medic din pricina vremii, susținea ea.

Numai că medicii solicitați la fața locului, în momentul în care era deja prea târziu, au găsit pe micuțul trup o arsură în zona toracelui, de gradul 2 – 3. Se pare că aceasta provenea de la niște sare încinsă, pe care mama i-a așezat-o pe piept pentru a-i alina tusea. La necropsie s-a depistat că a avut o viroză. Și, din păcate, aceste cazuri sunt tot mai frecvente. Și la malul mării s-au tot înregistrat. Cum ar fi la Deleni, unde un copil de 3 luni și 3 săptămâni, mai sensibil, a murit pentru că a fost ținut în condiții precare, adică frig și mizerie.

Apoi, un alt copilaş murea, dar la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. „Avea o lună şi jumătate, al şaptelea copil din familie. A fost adus la ora 1.00 noaptea. Avea două kilograme, nemâncat, hipotermic, a murit de frig şi de foame, după 12 ore de la internare”, au spus cadrele medicale. Familia bebeluşului locuieşte în localitatea constănţeană Vârtop, în condiţii de nedescris.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108