REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Anumiți nutrienți din alimente au fost asociați cu riscul de formare de cheaguri de sânge

Anumiți nutrienți din alimente au fost asociați cu riscul de formare de cheaguri de sânge

Replica API 5 decembrie 2020 | 00:00 1080

Un nou studiu restrâns sugerează că un nutrient din carne și ouă ar putea, în combinație cu bacteriile din intestine, să mărească predispoziția de formare a cheagurilor de sânge.

Nutrientul respectiv se numește colină. Oamenii de știință au constatat acest lucru după ce 18 voluntari sănătoși au luat suplimente de colină, ceea ce a mărit semnificativ producția unei substanțe chimice cunoscută că TMAO (trimetilamina n-oxid). Ceea ce, la rândul sau, a mărit tendința de coagulare a celulelor sangvine. Dar cercetătorii au mai descoperit și că aspirina poate reduce riscul respectiv. TMAO este prescurtarea pentru trimetilamina n-oxid. Este produsă atunci când bacteriile intestinale digera colină și alte câteva substanțe.

Studiile anterioare au asociat nivelul ridicat de TMAO din sânge cu riscul ridicat de formare de cheaguri de sânge, atac de cord și accident vascular cerebral, a precizat dr. Stanley Hazen, principalul cercetător din cadrul noului studiu. Aceste constatări, a mai spus acesta, reprezintă primele dovezi directe ale faptului că producția de TMAO din stomac crește din cauza colinei, ceea ce ulterior, duce la formarea de trombocite (tip de celule sangvine), predispuse la formarea de cheaguri de sânge.

Colină se regăsește în numeroase alimente, cea mai mare concentrația fiind în produsele de origine animală, precum gălbenușurile, carnea de vită și carnea de pui.

Hazen susține că împreună cu colegii de la Clinică Cleveland au încercat să izoleze efectele colinei asupra nivelului de TMAO și funcționarii trombocitelor persoanelor. Prin urmare, au studiat suplimentele.18 adulți sănătoși, 10 carnivori și 8 vegetarieni, au luat suplimente de colină timp de două luni. Doză zilnică de suplimente a fost de 450 de miligrame de colină, aproximativ cantitatea care se găsește în două sau trei ouă, a precizat Hazen.

După o luna, s-a constatat că suplimentele au mărit de 10 ori nivelul de TMAO al participanților. Iar analizele de sânge au arătat că trombocitele acestora erau mai predispuse la formarea de cheaguri de sânge. „Acest studiu ne oferă indicii cu privire la unul dintre mecanismele prin care TMAO ar putea contribui la apariția bolilor cardiovasculare” a spus dr. J. David Spence. Spence, care nu a participat la studiu, se află la conducerea Centrului de Cercetare privind Ateroscleroza și Prevenirea Accidentelor vasculare cerebrale al Universității Western din London, Ontario, Canada, citează doc.ro.

În cazul participanților sănătoși, a mai spus Spence, creșterea nivelului de TMAO provocat de colină ar putea să nu fie îngrijorător. Dar a adăugat că ar putea să reprezinte motiv de îngrijorare pentru persoanele cu risc ridicat de boli cardiace sau accident vascular cerebral. Spence le recomandă acestora limitarea consumului de gălbenușuri de ou, carne de vită și de alte alimente bogate în colină. Hazen a avut recomandări similare. „Nu trebuie să deveniți vegetarian” a precizat acesta. „Dar ați putea încerca să consumați mai multe alimente de origine vegetală și mai multe feluri de mâncare vegetariene.”

A mai sugerat și dietă mediteraneană, bogată în ulei de măsline, legume și peste. Într-un studiu anterior, a mai spus Hazen, echipa să a descoperit că un component al uleiului de măsline pare să blocheze formarea de TMAO. Noul studiu a arătat că există un alt component care ar putea să echilibreze nivelul de TMAO: o doză mică de aspirina.

În cadrul unui experiment separat, participanții au luat 85 de miligrame de aspirina pe zi, pe lângă suplimentele de colină. Ceea ce în schimb, a diminuat creșterea nivelului de TMAO și schimbarea activității trombocitelor. Medicii prescriu deja doze mici de aspirina anumitor persoane care se confruntă cu riscul de boli cardiace și accident vascular cerebral. Este posibil, a ținut să precizeze Hazen, că efectele aspirinei asupra nivelului de TMAO să fie unul din motivele pentru care scade riscul de apariție a problemelor cardiovasculare. Studiul actual este restrâns și preliminar. Dar trebuie menționat că „microbiomul” intestinal joacă un rol cheie în bolile cardiovasculare, a declarat Spence.

„Microbiomul” reprezintă trilioanele de bacterii care trăiesc în intestine. Spence susține că cercetătorii încep să înțeleagă modul în care bacteriile din intestine și produsele lor secundare afectează sistemul cardiovascular. Dar sperăm să descoperim echilibrul bacteriilor din intestine care contribuie la sănătatea cardiovasculară și posibilitatea administrării de suplimente de probiotice („bacterii bune”) pentru tratarea persoanelor care se confruntă cu un risc ridicat de boli cardiace sau accident vascular cerebral.

Spence a mai adăugat că laboratorul sau lucrează exact la acest lucru. Bineînțeles că există mulți alți factori asociați cu riscul de boli cardiace, de la vârstă, hipertensiune arterială la diabet și fumat, a mai subliniat Hazen. „Suntem de părere că o parte a riscului este asociată cu microbiomul intestinal” a spus acesta. Hazen împreună cu un alt coleg au raportat că anumite companii aplică prețuri extrem de mari cu privire la „diagnosticele și terapia bolilor cardiovasculare”. Cleveland HeartLab a lansat recent un test de măsurare a nivelului de TMAO.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108