REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Atenţie, se opreşte apa! Se execută lucrări de racordare în Techirghiol şi Agigea

Atenţie, se opreşte apa! Se execută lucrări de racordare în Techirghiol şi Agigea

Replica API 11 martie 2015 | 18:51 258

Pentru executarea lucrărilor de racordare a conductelor principale de alimentare cu apă din localitatea Techighiol, la sistemul centralizat de distribuție, lucrări executate în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în noaptea de miercuri spre joi, timp de 8 ore. Astfel, abonații din Techirghiol vor fi lipsiți de apă potabilă începând de miercuri seara, 11 martie 2015, ora 21,30 și până joi, 12 martie 2015, ora 05,30 dimineața. Lucrările executate fac parte din POS Mediu, contractul de lucrări „Reabilitare și extindere rețea de apă, rezervor nou, extindere și reabilitare rețea canalizare și reabilitare stație de pompare ape uzate în localitatea Techirghiol”, în valoare de 14,16 milioane lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinațare de 4,05 milioane lei. În cadrul acestui proiect, conducta de aducțiune ce asigură alimentarea cu apă a localității a fost reabilitată pe o lungime de 6 kilometri, iar rețelele de alimentare au fost extinse cu 3,4 km. Mai mult, în cadrul Complexului de Pompare Techirghiol se va realiza un rezervor nou de înmagazinare apă, cu un volum de 1.500 metri cubi, ce va asigura apa potabilă abonaților din oraș și în cazul apariției unor avarii, ce implică întreruperea furnizării apei potabile pe conducta principală de alimentare a localității. Pe parte de canalizare, sistemele vor fi extinse sau reabilitate pe o lungime de aproape 6 km. Tot pentru executarea unor lucrări de racordare a rețelei nou montate la sistemul centralizat de distribuție, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile joi, 12 martie 2015, în intervalul 00,00 – 20,00, în toată localitatea Agigea. Lucrările executate fac parte din POS Mediu, contractul de lucrări “Extinderea si reabilitarea rețelei de apă potabilă și de canalizare și o stație de pompare ape uzate nouă - localitatea AGIGEA”, în valoare de 9,56 milioane lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinațare de 2,73 milioane lei. În cadrul acestui proiect, rețeaua de apă a fost reabilitată pe o lungime de 2,7 km și extinsă cu 6,08 km. Pe parte de canalizare, sistemele au fost reabilitate sau extinse pe o lungime de 11,5 km. Proiectul mai cuprinde și realizarea unei stații de pompare noi în zona de est a localității. Tot joi, 12 martie 2015, pentru executarea unor lucrări de racordare a rețelei de alimentare cu apă nou reabilitată, SC RAJA SA oprește furnizarea apei în intervalul 07,00 – 16,00 în localitatea Tuzla, fiind afectați consumatorii de pe străzile: Pieței, Pasajului, Farului, Castelului, Crivățului și Brizei. Lucrările fac parte din contractul de lucrări “Reabilitare și extindere rețea apă, extindere rețeacanalizare și stație de pompare ape uzate nouă – localitatea Tuzla”, în valoare de 9,09 milioane lei, din care SC RAJA SA asigură o cofinațare de 2,61 milioane lei. În cadrul acestui proiect, rețeaua de apă a fost reabilitată și extinsă pe o lungime de 5,7 km. Pe parte de canalizare, sistemele au fost reabilitate sau extinse pe o lungime de peste 7 km. „Ne cerem scuze față de abonații afectați de aceste opriri de apă și îi asigurăm că echipele de intervenție ale contructorilor care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de aceste opriri să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei”, transmit reprezentanţii RAJA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108