REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Au fost făcute 12.500 de permise auto, cu 120% mai mult decât anul trecut

Au fost făcute 12.500 de permise auto, cu 120% mai mult decât anul trecut

Replica API 19 ianuarie 2013 | 00:00 141

De la începutul anului,

De la începutul anului,

Începând de sâmbătă, noul Cod Rutier va intra în vigoare. Cei afectaţi de principala modificare sunt persoanele care doresc să conducă un moped şi au peste 16 ani, pentru că vor avea nevoie de permis de conducere pentru categoria AM. De precizat este faptul că şoferii care deţin un permis de conducere, pentru orice categorie, vor putea fără nici un fel de problemă să conducă mopede. Totodată, apar modificări în ceea ce priveşte valabilitatea permiselor de conducere pentru şoferii profesionişti şi amatori.

Astfel, perioada de valabilitate a permiselor pentru şoferii profesionişti va fi de cinci ani, în timp ce pentru şoferii amatori va fi de zece ani. Potrivit reglementărilor, şoferii care vor să-şi reînnoiască permisul de conducere după data de 19 ianuarie a.c., vor fi obligaţi să facă examinarea medicală. Înainte de această reglementare, fişa medicală era obligatorie după expirarea permisului de conducere. Chiar şi în ultima zi, şoferii veniţi să-şi reînnoiască permisele au avut de aşteptat şi s-au aşezat înţelegători la coadă, deşi nu toţi au recunoscut că au venit pentru acest lucru. Mulţi dintre cei care au venit să-şi reînnoiască permisele erau persoane trecute de 50 de ani, ceea ce poate însemna că examenul medical dă mari bătăi de cap celor care doresc să mai conducă, însă nu vor să viziteze medicul. "Eu am venit să-mi ridic permisul, nu mă înscriu în gloata care îşi schimbă permisele pentru că aşa au văzut la TV. Sunt două aspecte de sesizat, cei în vârstă care-şi schimbă permisul pentru că le este teama de examenul medical, însă când vor fi opriţi în trafic nu vor mai avea ce face, iar pe celălalt aspect îi vizează tot pe cei bătrâni şi anume taxa mărită. Totuşi, sunt de părere că pentru cei în vârstă primează taxa, având venituri mici, iar pe locul 2 este examenul medical", a declarat, pentru "Replica", Dumitru Stoica.

S-a mărit taxa de preschimbare a permisului auto, doar din auzite

Cu toate că nimeni nu a anunţat o eventuală creştere a taxei de preschimbare a permisului auto, aspect confirmat şi de şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, comisarul şef Romeo Tecău, foarte multe persoane care stăteau la coadă erau "informate" în acest sens, declarând că au auzit de la vecini sau prieteni, că după data de 19 ianuarie taxa de preschimbare a permisului auto se va dubla sau chiar tripla. "Sunt şofer profesionist şi nu am nici o problemă cu examenul medical. Sunt aici cu fiul meu, pentru a-şi ridica permisul, însă toată această agitaţie creată asupra acestui subiect, mi se pare o modalitate de a mai băga bani la buget. Sunt o grămadă de şoferi care nu au ce căuta la volan, ştim şi noi cum se dau permisele în România. Am condus în toată Europa, însă cei mai corecţi mi s-au părut austriecii şi germanii, pentru că nu stau să vâneze şoferi, iar dacă încerci să-i dai şpagă, vei intra la puşcărie în secunda doi. Am dat acest exemplu să înţeleagă cât mai bine lumea, unde ne aflăm în acest moment şi că legile nu ne ajută deloc, îi ajută pe cei de la putere", a declarat, pentru "Replica", Costel Dideaţă.

De sâmbătă, intră în vigoare noul Cod Rutier

Cert este faptul că taxa nu se va mări, este doar un zvon sau poate o scuză pe care au înaintat-o toţi cei care îşi preschimbau permisele auto. Pentru a vă forma o părere despre cât de mult a contat schimbarea reglementărilor, potrivit cărora după data de 19 ianuarie a.c., şoferii vor fi obligaţi să facă examinarea medicală la reînnoirea permisului, dar şi impactule pe care l-au avut zvonuri eronate în care au crezut cei care s-au grăbit să-şi preschimbe permisul, trebuie să ştiţi că de la începutul anului au fost făcute 12.500 de permise auto, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost făcute doar 1.000 de permise. "Am făcut 12.500 de permise auto, în condiţiile în care anul trecut în aceeaşi perioadă am făcut 1.000. Motivul principal a fost expirarea permiselor de conducere în acest an, peste câteva luni, iar dacă tot le expirau oamenii au venit să şi le preschimbe, de aceea cred că din cei care le expirau în 2013 nu prea ne vom mai întâlni cu ei. O altă categorie o reprezintă într-adevăr cei care voiau să-şi prelungească această valabilitate administrativă a permisului de conducere, cu 10 ani practic, deşi mai aveau valabilitate 7, 8, 9 ani, dar voiau să fie de 10 ani. O altă categorie, cea a conducătorilor auto profesionişti, cei care deţineau categoriile C, D şi derivatelor CE şi DE, a căror valabilitate începând de mâine este de 5 ani, conform directivelor europene, iar cei care şi le-au preschimbat până astăzi inclusiv, vor avea ca valabilitate 10 ani. Spre surprinderea noastră, mulţi dintre cei care au depus cererile de preschimbare, mai aveau 7, 8 sau 9 ani valabilitate", a precizat comisarul şef Romeo Tecău, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108