REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Au fost plantați 141 de puieți de stejar la limita dintre județele Constanța și Tulcea

Au fost plantați 141 de puieți de stejar la limita dintre județele Constanța și Tulcea

Replica API 18 noiembrie 2019 | 02:35 453

În cursul zilei de duminica, 17 noiembrie a.c., în cadrul programului de sărbătorire a Dobrogei, inițiat de către Instituția Prefectului Județului Constanța, în parteneriat cu instituția omoloagă tulceană, susținută de Direcțiile Silvice ale celor două județe și de numeroși voluntari, au fost plantați 141 de puieți de stejar.

La 141 de ani de la reintegrarea Dobrogei la teritoriul național, cei prezenți, constănțeni și tulcenii, sub coordonarea prefecților, au plantat 141 de puieți de stejar, la limita dintre cele două județe.

Personalul din instituțiile implicate a fost ajutat și de unii dintre copiii lor, care au fost inițiați în lecția respectului față de natură, de muncă și de istoria neamului. De asemenea, studenți ai Academiei Navale Mircea cel Bătrân și ai Universității Maritime Constanța au dat cu entuziasm o mână de ajutor în această acțiune bogată în simbolistică și, cu siguranță, spun ei, vor contribui mai mult, la viitoarele sărbătoriri ale Dobrogei.

Toți voluntarii au fost recompensați cu diplome și au fost invitați la închiderea festivă a târgului „Dobrogea- un festival de tradiții, obiceiuri și gusturi”, organizat la Pavilionul Expozițional, ca parte a Zilelor Dobrogei, program care se va încheia pe data de 23noiembrie, data când trupele române eliberatoare au intrat în Constanța.

Însă, cea mai mare recompensă pentru toți cei implicați a fost că cei 141 de puieți, cu ajutorul naturii, vor deveni stejari falnici în anii ce vin și vor sta mărturie pentru alte generații pentru efortul înaintașilor noștri și respectul pe care îl datorăm acestora pentru viața noastră pașnica într-un stat suveran.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
de caprele porcului betiv pe care-l salut la parnaie si-i trimit multa muie cu cacat !!! La fel si prefectilor hoti !!!
4
0
puietii aia au nevoie de muulta apa...cine o sa i ude?..
6
0
Auzi......"sub coordonarea prefectilor"...pai astia sunt primii care fura....acum coordoneaza
8
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920