REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Aventura verii continuă pe litoralul românesc!

Aventura verii continuă pe litoralul românesc!

Replica API 28 iulie 2017 | 00:00 430

Evenimentele se ţin lanţ pe litoral, cu activităţi pentru familii, de relaxare, sportive, spectacole şi distracţie pentru cei mici, iar atenţia celor mari se îndreaptă în weekend către concertele şi petrecerile cu invitaţi speciali, organizate pe plajă, în cluburi sau la piscină.

Pentru a evita aglomeraţia, turiştii au la dispoziţie şi alte mijloace de transport, precum autobuzele etajate pe trasee ce leagă Constanţa şi Mamaia, sau pot alege să traverseze staţiunea Mamaia cu telegondola până la Piaţeta Cazino, urmând a se bucura şi de priveliştea staţiunii de la înălţime.

Asociaţia Litoral – Delta Dunării continuă Parada Personajelor de Poveste, în fiecare joi până pe 17 august 2017. Mamaia şi Satul de Vacanţă se transformă şi azi, 27 iulie, în tărâmul de poveste al personajelor îndrăgite de cei mici. Parada pleacă la ora 20 din Piaţeta Cazino Mamaia, şi străbate Faleza de Promenadă şi Piaţeta Perla, până în parcul de distracţii din Satul de Vacanţă.

Sâmbăta, 29 iulie, Mamaia devine, al patrulea an la rând, gazdă pentru The Color Run Dream Tour. Peste 2.500 participanţi vor trece printre tone de pudră colorată şi valuri de spumă. Accesul în zona de eveniment este permis de la ora 17:00, iar primul start din parcarea Hotelului Rex va fi la ora 19:00.

În Piaţeta Casino din Mamaia continuă evenimentele organizate în cadrul festivalului Mamaia Fairytale, astfel:

Vineri, 28 iulie, începând cu ora 20.30

JEZEBEL & Friends în spectacolul INTERBELIC MOOD

Sâmbătă, 29 iulie 2017, începând cu ora 20.30

NOAPTE ÎN SUNETE DE POVESTE LA MAMAIA, cu participarea extraordinară a Orchestrei Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța și a Baletului Fairytale

Duminică, 30 iulie 2017, începând cu ora 19.30

Spectacole extraordinare dedicate copiilor, dar și părinților

GAȘCA ZURLI SHOW

Club Amicii

În perioada 25 iulie – 13 august, Piața Ovidiu din Constanța găzduieşte caravana Filmelor de Oscar.

18 dintre cele mai premiate filme ale tuturor timpurilor vor fi proiectate în fiecare seară, de la 21:30, în aer liber. Intrarea este liberă pentru public în limita locurilor disponibile. Filmele selectate sunt: Titanic, Forrest Gump, Tăcerea Mieilor, Zbor deasupra unui cuib de cuci, La La Land, O minte sclipitoare, Pacientul englez, Anna Karenina, Aviatorul, Gladiatorul, Braveheart, Viaţa lui Pi, Strania poveste a lui Benjamin Button, Zootopia, Moonlight, Hell Or High Water, There Will Be Blood, Talentatul Domn Ripley.

Pe lângă proiecțiile de film, spectatorii vor avea parte de două spectacole de circ oferite de Fundația Parada pe 28 și 29 iulie, două spectacole de joc cu focul pe 4 și 5 august, spectacole de percuție cu Barbarossa Samba Group pe 11 și 12 august, concursuri de desene pe asfalt și ateliere de reciclare creativă pentru copii în weekendul 4 – 6 august.

Aqua Challenge – maraton de înot in Marea Neagră – va avea loc pe data de 29 Iulie 2017, în zona Plaja Zoom Beach din Constanţa. Aqua Challenge este primul maraton de natatie în mare din România – este o competiţie de masă, ce se adresează atât înotătorilor amatori, cât şi celor de performanţă.

Regatta caritabilă Rotary Mangalia (ediţia a cincea) va avea loc în perioada 28-30 Iulie 2017, şi va fi organizată de Club Rotary Mangalia, Seanergya Yacht Club și Asociația Club Sportiv Electrica Balkan, în parteneriat cu Primăria Limanu. Fondurile obţinute în urma Regattei vor fi direcţionate către proiectul ”Iniţiere în navigaţia cu vele pentru un număr de 60 de elevi”, prin care tinerii cu rezultatele cele mai bune la învăţătură vor avea parte, gratuit, de un curs teoretic şi unul practic de sailing.

În Vama Veche sunt programate în acest weekend mai multe concerte, precum: Leo Iorga / Pacifica (28 iulie), Cristi Minculescu & Iris (29 iulie), Vasile Mardare, Stefania Iacob, Sorin Poclitaru (30 iulie).

Între 28 iulie şi 6 august, la Capidava, judeţul Constanţa, se desfăşoară Academia de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Viitorologie şi Science Fiction ATLANTYKRON – ediţia a 28-a. Purtând genericul „Insula viitorului”, Atlantykron este singurul eveniment de acest gen din România cu o tradiţie de 28 de ani şi, potrivit multor invitaţi speciali din străinătate, un eveniment de profil unic în lume.

Pe 27, 28 și 29 iulie plaja dintre Venus şi Saturn găzduieşte seria de concerte Europa FM Live pe Plajă 2017. Invitaţi: Andra / Vama / Delia / Vița de Vie / Smiley / Loredana / Voltaj / Carla’s Dreams / Alternosfera / Fly Project / VUNK / Antonia / Bere Gratis / The Motans / Les Elephants Bizarres / Irina Rimes / Grimus / Mihail / Sore / Jean Gavril / The Kryptonite Sparks / Alina Eremia. Intrarea este liberă.

Tot în Cernavodă, sâmbătă, 29 iulie, între orele 10.00 şi 13.00, la Casa de Cultură va avea loc o ediţie regională a Romanian Travel Forum, dedicată dezvoltării turistice a Rivierei dunărene a judeţului Constanţa.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108