REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Brian May a dezvăluit că s-a aflat „la un pas de moarte“ după ce a suferit un infarct

Brian May a dezvăluit că s-a aflat „la un pas de moarte“ după ce a suferit un infarct

Replica API 26 mai 2020 | 00:00 947

Brian May, fostul chitarist al trupei Queen, a dezvăluit că ''ar fi putut muri'' după ce a fost transportat de urgenţă la spital în urma unui infarct, informează bbc.com, citat de Agerpres.

Brian May

Muzicianul în vârstă de 72 de ani a declarat că a fost ''şocat'' când a aflat că are nevoie de o intervenţie chirurgicală în urmei unei ''mic'' infarct suferit la începutul acestei luni.

Problemele cardiace ale artistului au intervenit la câteva zile după un alt incident medical, când a crezut că a suferit o ruptură a muşchiului gluteal în timpul unei sesiuni de grădinărit.

Artistul a dezvăluit cea mai recentă problemă de sănătate a sa într-o înregistrare video publicată pe Instagram.

''Credeam că sunt o persoană foarte sănătoasă'', a spus chitaristul britanic.

''Dar s-a dovedit că am trei artere congestionate, care se află în pericol de a bloca circulaţia sângelui către inimă'', a adăugat el.

Brian May a suferit ulterior o intervenţie chirurgicală în urma căreia i-au fost montate trei stenturi - tuburi de mici dimensiuni care pot menţine deschise arterele blocate - şi spune că s-a recuperat complet.

''Am plecat cu o inimă foarte puternică acum şi cred că o să fiu într-o formă pentru mult timp de acum încolo'', a precizat muzicianul.

Artistul a ţinut prima pagină a ziarelor la începutul acestei luni când a mărturisit că a suferit o ruptură a muşchiului gluteal în timpul unui accident de grădinărit.

Leziunea i-a provocat o ''durere persistentă'', care, aşa cum a descoperit ulterior, fusese provocată de o altă rană.

''V-am spus că am o ruptură de muşchi'', a povestit artistul într-o înregistrare video de şapte minute pe care a intitulat-o "Sheer Heart Attack'', o referire la cel de-al treilea album al trupei Queen, lansat în 1974.

''Aşa am fost diagnosticat şi am crezut că a fost un fel de bizar accident de grădinărit. Nu mi-am dat seama că este amuzant într-adevăr. Uitasem că oamenilor li se pare amuzant tot ce ţine de fese... dar cu toate acestea, s-a dovedit că nu a fost cazul''.

''Acum, după o săptămână, sunt tot în agonie. Cu adevărat agonie, vreau să spun. Îmi venea să-mi iau câmpii la un moment dat. O durere incredibilă. Iar oamenii îmi spuneau 'nu aşa se întâmplă în cazul unei rupturi musculare, nu ai parte de astfel de dureri', aşa că în cele din urmă am făcut un RMN.''

''Dar de data aceasta, era vorba despre zona de jos a coloanei vertebrale, bineînţeles, dar am descoperit că avem un nerv sciatic tasat destul de rău şi de aceea aveam sentimentul că cineva îmi împingea o şurubelniţă în spate tot timpul. A fost teribil''.

''Aşa că în cele din urmă, m-am tratat pentru ceea ce era cu adevărat. Pusesem compresele cu gheaţă în locul greşit timp de 10 zile''.

''Este doar o parte a poveştii, iar acum sunt mult mai bine... Dar restul poveştii este puţin mai bizară şi puţin mai şocantă.''

''Oricum, în mijlocul întregii aventuri cu durerile de spate, am avut un mic infarct''.

''Nu e ceva care m-a afectat foarte tare. Au fost 40 de minute de dureri toracice şi senzaţie de apăsare, şi senzaţia aceea în braţe şi transpiraţie''.

Întrucât şi-a dat seama că era vorba despre un infarct, artistul şi-a chemat medicul, care l-a condus la spital pentru teste, iar astfel a fost descoperită problema de sănătate.

Întrucât a avut de ales între operaţie pe cord deschis şi montarea unor stenturi, muzicianul a ales cea de-a doua variantă şi a spus că operaţia a fost destul de simplă.

Vedeta a spus că experienţa prin care a trecut ar trebui să fie o lecţie pentru alte persoane aflate în ''toamna vieţii''.

''Am fost foarte aproape de moarte, dar nu am murit. Am depăşit momentul şi aş fi în plină formă dacă nu aş avea problema cu piciorul', a mai spus el.

Problemele de sănătate ale lui Brian May au intervenit la scurt timp după ce Queen a lansat o nouă versiune a melodiei ''We Are The Champions'' în scopul colectării de fonduri în beneficiul fondului COVID-19 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108