REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Caii de rasă furaţi din ferma situată pe Valea Carasu, recuperaţi de poliţiştii din Cernavodă

Caii de rasă furaţi din ferma situată pe Valea Carasu, recuperaţi de poliţiştii din Cernavodă

Replica API 12 mai 2014 | 00:00 477

Patru percheziţii în Conacu

Patru percheziţii în Conacu

Cei cinci cai de rasă furaţi din ferma situată pe Valea Carasu au fost recuperaţi de poliţiştii din Cernavodă, iar hoţii au ajuns în arestul IPJ Constanţa. Sesizaţi de sustragerea a cinci cabaline, oamenii legii au recuperat şi predat prejudiciul reclamat ca fiind furat părţii vătămate. Vorbim de un prejudiciu estimat la 48.000 de euro. De asemenea, în urma anchetei, poliţiştii din Cernavodă au identificat doi tineri, ambii de 25 din Cobadin, bănuiţi de comiterea furtului. Totodată, pentru probarea activităţii infracţionale a celor doi, poliţiştii din Cernavodă cu sprijinul celor din Cobadin şi ai luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale - IPJ Constanţa au efectuat pe raza localităţii Conacu patru percheziţii domiciliare. În urma percheziţiilor au fost identificaţi doi armăsari de rasă sustraşi, stabilindu-se că fapta de furt, din noaptea de 3 mai a.c., ar fi fost comisă de cei doi tineri din Cobadin, celelalte trei iepe fiind descoperite de poliţişti pe un câmp din apropierea localităţii Conacu. Faţă de cei doi bărbaţi s-a dispus măsura preventivă de reţinere pe o durată de 24 ore, iar la data de 10 mai a.c., au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând arestarea acestora pentru o perioadă de 30 zile. În prezent cei doi bărbaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, sunt în arestul IPJ Constanţa. "Iniţial, fiind extrem de agitat, am crezut că Poliţia nu trimite oameni la cercetare, dar au venit. Au căutat în împrejurimi, urmele erau încă proaspete... Cred că au fost hoţi profesionişti. Au intrat în boxele cailor, i-au luat, au închis la loc şi au plecat pe ceaţă şi ploaie, probabil să li se piardă urmele", relata, imediat după momentul furtului, Valentin Georgescu , proprietarul cailor.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108