REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Camera Deputaţilor şi Senatul intră în sesiune extraordinară

Camera Deputaţilor şi Senatul intră în sesiune extraordinară

Replica API 2 iulie 2020 | 00:00 742

Camera Deputaţilor şi Senatul sunt convocate de miercuri în sesiune extraordinară pentru perioada 1 - 15 iulie, cele două Camere ale Parlamentului având mai multe priorităţi, cum ar fi iniţiativa "Fără penali în funcţii publice" şi, respectiv, proiectul privind stabilirea datei alegerilor locale.

Camera Deputaţilor are pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare propunerea legislativă privind iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei României "Fără penali în funcţii publice", un proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, modificarea OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, scrie Agerpres.

De asemenea, luni, de la ora 16,00, Camera Deputaţilor l-a invitat în plen, la Ora prim-ministrului, la solicitarea PSD, pe premierul Ludovic Orban pentru dezbaterea politică cu tema: "Jaful Unifarm sub masca pandemiei! Schimbarea managerilor de spitale de către Guvernul PNL cu scopul de a se face achiziţii directe de măşti de la Unifarm la preţuri astronomice".

Marţi, de la ora 17,00, plenul Camerei va continua dezbaterile asupra moţiunii simple împotriva ministrului Dezvoltării, Ion Ştefan, intitulată "Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!", iniţiată de 77 de deputaţi.

Pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor se află mai multe ordonanţe de urgenţă, printre care cea referitoare la organizarea şi desfăşurarea unor campanii de informare publică în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19.

Senatul urmează să aprobe miercuri ordinea de zi şi programului de lucru pentru sesiunea extraordinară, fiind posibilă includerea şi a proiectului privind stabilirea datei alegerilor locale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108