REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Carderul Ghiaţă, căutat cu lumânarea: şmecherul de Constanţa e de negăsit

Carderul Ghiaţă, căutat cu lumânarea: şmecherul de Constanţa e de negăsit

Replica API 7 martie 2013 | 00:00 293

În vizorul Biroului Executări Penale

În vizorul Biroului Executări Penale

Carderul Mihai Ghiaţă joacă justiţia pe degete! După ce a fost condamnat în 2007 la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru infracţiuni informatice, cu un termen de încercare de cinci ani, Mihai Ghiaţă, zis "Ice", de 27 ani, din Constanţa avea obligaţia să se prezinte la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru a da cu subsemnatul, lucru care nu l-a mai făcut din 2011, fapt pentru care s-a cerut revocarea suspendării executării pedepsei. Instanţa Tribunalului Constanţa, care a primit sesizarea, a emis mandat de aducere pe numele lui Ghiaţă, în august 2012, citându-l la adresa de domiciliu. Numai că, omul nu a fost de găsit. Din nou s-a cerut revocarea carderului, de data aceasta la instanţa din Bucureşti, pe 10 decembrie anul trecut numai că, magistraţii de aici, au respins ca fiind neîntemeiată sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul TB - S a II-a Penală, pe 28 februarie a.c. Soluţia poate fi, însă, atacată prin recurs.

De specificat faptul că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, pe 23 ianuarie 2013, a lui Mihai Ghiaţă, dar şi a lui George Mălin Măzăreanu, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă. Conform procurorilor ,în perioada aprilie - mai 2011, inculpaţii Ghiaţă Mihai şi Măzăreanu Mălin George au pretins şi primit de la o persoană denunţătoare suma de 20.000 euro, pentru a interveni pe lângă magistraţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, faţă de care au lăsat să se creadă că au influenţă, în scopul de a-i determina să dispună punerea în libertate a unui alt denunţător, arestat preventiv pentru fraude informatice. Pe 23 aprilie 2012, DIICOT l-a trimis în judecată, la Curtea de Apel Bucureşti, pe Ghiaţă, alături de alte zece persoane, pentru infracţiunea de iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, iar în septembrie 2012 magistraţii l-au trimis pentru 10 ani după gratii. Carderul nu vrea sub nici o formă la "mititica", aşa că a ajuns până la Înalta Curte de Casaţie şi Jutiţie, făcând apel împotriva deciziei Curţii de Apel. Următorul termen în dosar a fost stabilit pentru joi, 7 martie, când este foarte probabil ca Ghiaţă să-şi afle soarta. Reamintim faptul că Ghiaţă a intrat în vizorul procurorilor după ce, în urmă cu mai bine de opt ani, a înfiinţat un grup format din mai multe persoane, care s-au specializat în clonarea cardurilor bancare şi sustragerea banilor din conturile clienţilor unor bănci din România, Olanda, Italia şi Statele Unite ale Americii. Anchetatorii spun că, în perioada 2004 - 2006, membrii reţelei au reuşit să scoată, rând pe rând, din conturile mai multor cetăţeni americani sau ai Uniunii Europene, trei milioane de dolari, sumă care nu a fost recuperată.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108