REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

COD GALBEN de VREME REA la CONSTANŢA: AUTORITĂŢILE SPUN CĂ SUNT PREGĂTITE

COD GALBEN de VREME REA la CONSTANŢA: AUTORITĂŢILE SPUN CĂ SUNT PREGĂTITE

Replica API 18 ianuarie 2018 | 00:00 249

Atenție, constănțeni! ANM a emis un cord galben de vreme rea, în intervalul 17 ianuarie, ora 14.00, – 18 ianuarie, ora 22.00. Fenomenele vizate sunt precipitații însemnate cantitativ, predominant ninsori; intensificări ale vântului. Autoritățile din Constanța au precizat că sunt pregătite să intervină.

În intervalul menționat în zona de munte va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă. În după-amiaza zilei de miercuri (17 ianuarie) și în prima parte a nopții de miercuri spre joi (17/18 ianuarie), în Transilvania vor fi la început precipitații mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare. În a doua parte a nopții de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) și în cursul zilei de joi (18 ianuarie) în Moldova, Dobrogea, nordul Olteniei și pe arii restrânse în nordul Munteniei vor predomina ninsorile.

Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 30…35 l/mp. Vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în sud, centru, est și la munte, unde vor fi rafale de 50...70 km/h, iar local în Moldova, în Dobrogea și pe crestele montane înalte, 70...80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. În sudul, sud-estul și centrul țării, pe arii restrânse, vor mai fi depuneri de polei. Astfel, vremea va intra într-un proces de răcire și vor fi precipitații pe arii extinse, începand din SV.

Acestea vor fi sub forma de ploaie seara, iar până dimineața se vor transforma in lapoviță și ninsoare și se va forma polei sau ghețus. Joi, cu precădere în prima parte a zilei, va ninge. Vântul se va intensifica treptat, iar din a doua parte a nopții și până joi seara va sufla cu viteze medii de 45-55 km/h, iar rafalele vor depăși 80 km/h, viscolind și spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității. RAJDP a anunțat că este pregătită să intervină cu 51 de utilaje și 2.500 de tone material antiderapant, pentru rețeaua de drumuri județene 680 km.

Primăria Constanța susține că este pregătită pentru intervenții

Având în vedere condițiile meteo, Primăria Constanța a anunțat că13 sărărițe vor fi pregătite pentru a împrăștia material antiderapant în toate zonele orașului și 27 de utilaje cu lamă vor fi poziționate în puncte importante ale orașului: Poarta 1 (2 utilaje lamă cu sărăriță), bd. Ferdinand – bd. Tomis (1 sărăriță și 2 lame), bd. Mamaia - Pescărie (1 sărăriță și 2 lame), bd. Lăpușneanu - bd. Aurel Vlaicu (1 sărăriță și 3 lame), str. Suceava - Boema (1 sărăriță și 2 lame), bd. I.C. Brătianu (1 sărăriță și 3 lame), șos. Mangaliei – bd. 1 Mai (1 sărăriță și 3 lame), bd. I.C. Brătianu-Cora (1 sărăriță și 2 lame), bd. Aurel Vlaicu – Pod Cumpenei (1 sărăriță și 3 lame).

De asemenea, ținând cont de avertizările de vânt puternic, reprezentanții Serviciului Gestionare Spații Verzi, din cadrul Primăriei vor fi pregătiți să intervină cu 4 echipe formate din alpiniști și țapinari. Totodată, reprezentanții Poliției Locale împreună cu reprezentanți ai Poliției Rutiere vor patrula pentru asigurarea fluenței traficului rutier și vor interveni în cazul în care situația o impune. Reprezentanți ai Direcției Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei sunt pregătiți permanent pentru a interveni.

”Rugăm constănțenii să nu staționeze autovehiculele sub copaci pentru a preîntâmpina avarierea acestora și să faciliteze accesul autovehiculelor cu competențe în asigurarea serviciilor de urgență. De asemenea, facem apel către constănțeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Reamintim faptul că persoanele fizice și juridice au obligația conform HCL 184/2013 să asigure îndepărtarea țurțurilor, a zăpezii și a gheții din zona imobilelor și depozitarea acestora în afara părții carosabile și în alte locuri în care circulația pietonală să nu fie afectată. Pentru a evita posibilele accidente, recomandăm participanților la trafic să circule cu viteză care să nu depășească 30 km/h, iar autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă. Totodată, recomandăm folosirea mijloacelor de transport în comun și evitarea folosirii autovehiculelor personale”, au anunțat reprezentanții Primăriei Constanța.

RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

În urma atenționărilor meteorologice de Cod Galben de vreme rea – ploi, ninsori și intensificări ale vântului, ce pot depăși 60 km/h, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul S.C. RAJA S.A. s-a activat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în perioada 17 ianuarie 2018, ora 14,00 – 18 ianuarie 2018, ora 22,00. Pentru remedierea rapidă a eventualelor avarii, la nivelul Comandamentului au fost constituite 14 echipe de intervenţie la nivelul municipiului Constanța, respectiv 18 echipe pentru restul județului, dotate cu utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă.

”Asigurăm toţi abonaţii societăţii că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt).

În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei. Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924”, au anunțat reprezentanții RAJA.

Ședință de urgență și la Prefectură

Având în vedere atenționarea meteorologică cod galben din perioada 17.01, ora 14,00 - 18.01, ora 22,00, fenomenele vizate fiind ploi care se vor transforma în lapoviță și ninsoare și vânt puternic, a fost convocată miercuri, 17 ianuarie a.c., ședința grupului de suport tehnic a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța.

Prefectul județului Constanța, Ioan Albu, le-a transmis membrilor CJSU să fie pregătiți cu forțe și mijloace pentru a interveni în mod operativ în eventualitatea producerii unor situații de urgență.

Reprezentanții Centrului Meteorologic Regional Dobrogea au precizat că vor fi precipitații pe arii extinse, începând din zona de SV a județului. Acestea vor fi sub formă de ploaie seara, iar până dimineață se vor transforma în lapoviță și ninsoare și se va forma polei. Joi, cu precădere în prima parte a zilei, va ninge. Vântul se va intensifica treptat, iar din a doua parte a nopții și până joi seara va sufla cu viteze medii de 45-55 km/h, iar rafalele vor depăși 80 km/h, viscolind și spulberând zăpada, determinând scăderea vizibilității.

Joi dimineață, în municipiul Constanța, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul se va intensifica din a doua parte a nopții, iar pe timpul zilei va depăși la rafală 80 km/h. Județul Constanța va fi sub cod galben de vânt și zăpadă viscolită, dar pe anumite intervale de timp o să fie anunțat cod portocaliu de vânt.

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța și cei ai Regiei Autonome Judeţene de Drumuri și Poduri Constanţa au declarat că toate utilajele sunt pregătite să intervină.

La nivelul ENEL, Transelectrica Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” și Serviciului Județean de Ambulanță Constanța toate echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze dacă situația o va impune. Totodată, s-a cerut o comunicare rapidă și eficientă între toți membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pregatite sa stea in calea vantului, sa prinda fulgii din zbor, ploaia in galeata??Astia-s tari daca inving natura.
0
0
Erau utilaje, pe traseu, dar mergeau cu lama ridicata! Scuza lor va fi, vantul spulbera zapada si o aduce inapoi!
1
0
Primaria constanta este pregatita !!! Fagadau impreuna cu acolitii lui din primarie se roaga sa se incalzeasca si sa se topeasca natural zapada ca sa poata sa ciordeasa banii de deszapezire !!! Fapt real ora 07.00 cta la o tura rapida prin urbe nici o urma de utilaje de deszapeziree !!!!!
10
1
ca afara ploua!!! oricum facturile sunt facute pt mii de tone de zapada cazuta si carata de ei!!!
13
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108