REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Comerțul ambulant neautorizat, sancționat de polițiștii locali din Constanța

Comerțul ambulant neautorizat, sancționat de polițiștii locali din Constanța

Replica API 6 august 2021 | 00:00 1130

De la începutul lunii mai și până în prezent, agenții Direcției Generale Politia Locală au acționat pe raza municipiului Constanța, inclusiv în stațiunea Mamaia, atât pe segmentul stradal cât și pe plaje pentru a verifica respectarea prevederilor O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață și ale H.C.L. nr. 427/2017. Iar abaterile nu au lipsit. Polițiștii locali au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 103.450 lei.

Au existat situații în care polițiștii locali au dispus confiscarea bunurilor folosite la săvârșirea contravențiilor respective, atunci când acestea nu au fost distruse chiar de contravenienți la vederea polițiștilor locali.

Astfel de activități se desfășoară în permanență în municipiul Constanța, atât în perioada sezonului estival, cât și în afara acestuia.

Pentru a ne bucura de un litoral civilizat și sigur trebuie să acționăm împreună. Semnalați orice situație întâlnită la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922.

L.I.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Lasati amaratii sa castige o bucata de paine!
1
2
amenzi pe hartie si neincasate . plajele sunt pline de vanzatori ambulanti amendati .
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920