REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.3° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Corina Bud a renunţat la haine, dar nu şi la masca de protecţie. Cum a pozat în grădină

Corina Bud a renunţat la haine, dar nu şi la masca de protecţie. Cum a pozat în grădină

Replica API 28 aprilie 2020 | 00:00 2448

Corina Bud

Foto Arhivă personală

Corina Bud, în vârstă de 40 de ani, nu mai este o prezenţă atât de marcantă în peisajul muzical din România, însă continuă să atragă atenţia asupra sa. Cântăreaţa este cunoscută pentru excentricitatea de care dă dovadă şi pentru lipsa de inhibiţii pe care o afişează ori de câte ori are ocazia. Nu o singură dată a încărcat fotografii în ipostaze sexy şi a demonstrat că trecerea timpului nu a provocat schimbări majore în ceea ce priveşte fizicul ei. De această dată, artista a întrecut măsura, iar ultima imagine de pe contul personal de Instagram este una cu siguranţă interzisă minorilor.

Corina Bud (40) nu se teme să se afişeze în diferite ipostaze provocatoare, nu de puţine ori etalându-și posteriorul și sânii de Kate Moss, de care este foarte mândră, potrivit propriilor declarații. Solista nu mai apare atât de des pe micile ecrane, iar concertele pe care le susține nu mai sunt atât de dese precum odinioară, însă acest lucru nu o descurajează deloc, iar viața ei este una împlinită.

click pe foto

Foto Instagram Corina Bud

Corina își păstrează optimismul în orice situație, așadar era de bănuit că nici măcar pandemia de coronavirus nu a reușit să îi șteargă zâmbetul de pe buze. Din contră, artista a decis să profite de zilele libere pentru a se relaxa și încânta prietenii din mediul virtual. Ea a încărcat o fotografie pe pagina personală de Instagram în care apare complet dezbrăcată, singurul articol purtat fiind o mască de protecție. Intantaneul a adunat mii de aprecieri și comentarii de la cei care au apreciat curajul Corinei.

Ajunsă la 40 de ani, Corina are același trup tonfiat pe care îl afișa în anul 2004, atunci când a atins succesul datorită piesei "A ta". Secretul frumuseţii sale sunt exerciţiile fizice şi o reţetă responsabilă. Artista a dezvăşuit că nu este adepta operaţiilor estetice şi nu se gândeşte să apeleze la bisturiu în viitorul apropiat sau îndepărtat.

“Sub nici o formă nu m-am gândit să îmi pun silicoane. Mă încântă bustul meu aşa mic cum e şi consider că e mult mai sexy aşa. Sunt ok cu sânii mei mici, de Kate Moss. Toată lumea are sâni puşi, însă eu mă simt mai specială aşa, compensez cu un posterior de J Lo.!”, a declarat Corina, potrivit click.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
La curu gol ,e vedete mai frate ,e top modele prin strainatate,
0
0
Sa ma cac pe ea de panaramita si pe botnita ei de caine ud
0
0
la umbra e iarba mai moale, nu-i intra prin deschidere...
2
0
Dar nu inteleg de ce sta la umbra si nu la soare !
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272