REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Coronavirus: Bulgaria va face teste de COVID-19 pentru toate persoanele care sosesc în ţară

Coronavirus: Bulgaria va face teste de COVID-19 pentru toate persoanele care sosesc în ţară

Replica API 26 ianuarie 2021 | 00:00 963

Bulgaria va face teste pentru diagnosticarea COVID-19 tuturor persoanelor care sosesc în ţară pentru a opri răspândirea unei variante mai contagioase de coronavirus, a anunţat luni ministrul sănătăţii Kostandin Anghelov, citat de Reuters şi Agerpres.

Autorităţile de sănătate publică bulgare spun că au înregistrat până acum opt cazuri ale noii variante care a fost identificată pentru prima dată în Marea Britanie.

"Astăzi (luni - n.r.) vom lua măsuri pentru a face teste PCR obligatorii pentru toţi călătorii care doresc să intre în ţară, inclusiv din Uniunea Europeană", a declarat Anghelov la o reuniune a guvernului.

Ţara a înregistrat o scădere semnificativă a noilor infecţii în ultimele săptămâni şi intenţionează să relaxeze unele restricţii şi să redeschidă şcolile secundare, centrele comerciale şi sălile de sport din 4 februarie.

Printre altele, Bulgaria a primit luni un nou lot de 14.040 de doze din vaccinul Pfizer/BioNTech. Aceasta este a cincea livrare de vaccinuri către Bulgaria şi soseşte ca o compensaţie pentru livrarea anterioară incompletă, când au fost trimise 18.500 de doze în loc de 35.000, notează agenţia BTA.

Directorul Agenţiei Bulgare a Medicamentului, Bogdan Kirilov, a declarat jurnaliştilor că alte 83.000 de doze Pfizer/BioNTech sunt aşteptate în februarie şi 104.000 în martie, dar numărul nu este definitiv. Aproximativ 3.600 de doze din vaccinul Moderna sunt aşteptate la sfârşitul acestei săptămâni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108