REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Coronavirus: Un veteran american centenar, ucis de COVID-19 la un secol după ce fratele său geamăn murise de gripă spaniolă

Coronavirus: Un veteran american centenar, ucis de COVID-19 la un secol după ce fratele său geamăn murise de gripă spaniolă

Replica API 25 aprilie 2020 | 00:00 1023

Philip Kahn

Un veteran american centenar din Al Doilea Război Mondial a decedat din cauza noului coronavirus, la un secol după ce fratele său geamăn fusese ucis de pandemia de gripă spaniolă din 1918-1919.

Philip Kahn, decedat la vârsta de 100 de ani, a luptat în bătălia de la Iwo Jima şi a participat la misiuni de fotografiere aeriană după bombardamentele atomice de la Hiroshima and Nagasaki, a relatat cotidianul newyorkez Newsday în ediţia online de miercuri, preluată de agenţia app, citată de Agerpres.

Philip Kahn şi fratele său geamăn Samuel s-au născut în decembrie 1919, dar Samuel a murit de gripă spaniolă nu mult după aceea, a scris cotidianul din Long Island, citând familia veteranului.

Nepotul acestuia, Warren Zysman, povesteşte acum că lui Philip Kahn îi era frică de o nouă pandemie în timpul vieţii sale. 'Era ceva despre care vorbea destul de des', a spus el la CNN. 'Obişnuiam să vorbesc cu el, iar el îmi spunea: "Ţi-am spus că istoria se repetă, 100 de ani nu înseamnă o perioadă aşa lungă de timp"'.

Kahn a avut simptome de COVID-19, precum tuse, înainte de a deceda pe 17 aprilie şi a ştiut că era posibil să fie infectat, a relatat Zysman la CNN. 'Vorbea mult despre fratele lui în ultimele zile', a mai povestit nepotul.

Philip Kahn s-a înrolat într-un program de antrenament pentru piloţi al armatei americane în 1940, iar după ce Statele Unite au intrat în război, a luptat în Pacific - la Iwo Jima şi ulterior în misiuni de bombardament în Japonia.

'Războiul este îngrozitor. Soldaţi mor, dar şi civilii suferă, iar femeile şi copiii suferă cel mai mult', spunea el pentru Newsday în ziua în care împlinea 98 de ani, în 2017.

Philip Kahn nu este singura persoană decedată din cauza noului coronavirus şi care a pierdut un frate sau o soră în timpul pandemiei de gripă spaniolă de acum un secol.

O femeie în vârstă de 96 de ani din San Antonio, Texas, decedată la 14 aprilie, pierduse o soră mai mare din cauza gripei spaniole, a relatat News4SA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
A plecat tot de la un vaccin administrat soldatilor pe front
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272