REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.3° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

„CRBL ne-a ţepuit la bani și acum îl judecă pe Oase?“ Colegii din trecut fac dezvăluiri bombă

„CRBL ne-a ţepuit la bani și acum îl judecă pe Oase?“ Colegii din trecut fac dezvăluiri bombă

Replica API 28 aprilie 2020 | 20:02 3627

CRBL şi Oase

Prietenia de peste 15 ani dintre foştii câştigători ai concursului “Asia Express” (Antena 1) s-a transformat brusc într-o mare duşmănie, după ce Oase a acceptat să prezinte fără CRBL ediţia care tocmai s-a încheiat a reality-show-ului. CRBL l-a taxat dur într-un videoclip, în care aruncă în foc pozele lor, dar și într-un video urcat pe contul său de YouTube. Iată însă că foştii lor colegi de dans suşţin că, de fapt, nici unul dintre ei nu este fără de păcat, venind cu dezvăluiri incendiare.

Scandalul dintre Eduard Mihail Andreianu (41 de ani) sau CRBL, cum e cunoscut în lumea muzicii, şi Ionuţ Oase Dongo, ex-TAZ, pe numele de scenă, nu se stinge cu una cu două, căci există resentimente de ambele părţi. Fostul solist al trupei Simplu a povestit, în urmă cu o săptămână, cum a fost “înjunghiat pe la spate” de cel mai bun prieten, cu care se ştia de 15 ani. CRBL şi-a manifestat supărarea şi într-un videoclip dur “Cine mi-s”, cu versuri dureroase: “E foame de bani, bani/Şi se crede, cine mi-s/, În lupta contracronometru/, Pentru o condiţie/, Eşti doar o panaramă, /Ce se visează miss/, Că e foame de bani/”.

Apare în cadru şi o piatră funerară, semn că prietenia lor a murit, şansele de împăcare fiind nule. Iar după episodul de pe YouTube, filmat săptămâna trecută, în care CRBL a revenit cu grave acuze la adresa lui Oase, dar pe care mai apoi nu l-a mai lăsat public, foştii lor colegi vin cu declaraţii incendiare: “La început, trupa noastră de dans se numea «Big Bounce» şi apoi «Freakquency», cu care am câştigat în 2013 prima ediţie a emisiunii «România dansează», de la Antena 1. CRBL era un fel de PR şi manager, ne găsea spectacole, emisiuni sau show-uri în care să apărem. Amândoi sunt vinovaţi pentru ce se întâmplă. Când CRBL şi Smiley au vrut să facă din Freakquency următoarea trupă Simplu, Taz (Oase, aşa cum i se spunea) a fost primul care a zis că CRBL e ţepar şi că nu o să facă nimic. El nu voia să cânte. Şi tot el s-a lipit de Edi (n.r. de CRBL) şi i-a fost prieten până l-a ţepuit. Trupa a rezistat de prin 2006, până prin 2013, dar atunci Taz nu mai era cu noi. Era tânăr, cu cercel în buză, slab şi fără barbă. Adevărul este undeva la mijloc, dar amândoi ar ţepui pe alţii pentru binele lor. Acum Oase a ajuns vedetă şi i-a dat cea mai mare ţeapă lui CRBL, dar şi acesta a mers singur la Kanal D, deşi spune în interviu că îi găsise un loc la emisiunea aceea de dansuri. Oricum, CRBL are dreptate când spune că lui Oase i s-au dat mai puţini bani pentru că nu era cu el. Oase nu a făcut mare lucru de unul singur”, a povestit unul dintre foştii colegi.

Iar un altul a adăugat: “CRBL nu are dreptul să-l critice pe Taz pentru că ne-a luat mulţi bani din onorariile care ni se cuveneau. Şi-a luat maşină cu banii ăia, autoturism cu care s-a răsturnat. Nu este în măsură să arunce cu piatra, pentru că a făcut multe lucruri urâte. Dar ne-a şi ajutat, nu pot să nu spun asta. Sunt oameni şi oameni, însă nici unul dintre ei nu este nepătat. Taz a profitat cât a putut de prietenia lui, şi acum lui CRBL îi pare rău. Mai bine s-ar pensiona şi ar avea grijă de copilul lui decât să se ducă să spună prostii”, ne-a mai spus un alt coleg. Luni, pe 27 aprilie, acesta va lansa un nou videoclip, “Avant în vene”. În tot acest scandal de proporţii, Oase nu a dorit să comenteze, pentru a nu inflama lucrurile şi mai tare. De duminică seară, de la ora 20.30, Antena 1 redifuzează primul sezon al emisiunii Asia Express din 2018, filmat în 2017, scrie click.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
la ce plm va asteptati de la un tzigan...?
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272