Cu duiosie, pentru cei care se "sucesc" degraba

Prietenii îi iubeşti chiar şi când greşesc. Se întâmplă. E sâcâitor însă să te uiţi într-o parte şi să treci peste. Îi spui prietenului ce crezi că greşeşte, probabil nu va lua în seamă sau va încerca să te convingă că aşa e bine. Aşa şi cu cineva drag mie, care zilele astea s-a apucat să facă declaraţii grandioase, mult peste puterile mele de a le înţelege. Adică, înţeleg că politica înseamnă să faci compromisuri, dar aşa, uşor, cât să nu se prindă lumea că te-ai sucit de la o chestie la alta; sau poate lumea a uitat, doar eu nu am uitat că la un moment dat o relaţie era total pe dos faţă de cum a fost ea zugrăvită acum. În caz că nu se recunoaşte personajul, o lecturare a celor scrise zilele astea - de mine, de alţii -, luminează. Şi zic "personaj" cu duioşie, nu ca o înţepătură. Şi scriu aceste rânduri pentru că poate aşa le va pricepe. Iar pentru a generaliza, să spun de felul cum urmează: nu poţi fi chiar cretin ca azi să urmăreşti un politician care îl porcăie (fie şi în particular) pe altul, iar a doua zi să accepţi că cei doi se pupă în bot. Accepţi, dar nu aşa brusc sau, rămâi cu un oarecare gust amar: băi, ăia nu se înjurau până mai ieri? Cât de perversă e politica şi cât de mare e interesul, câtă e recunoştinţă... pentru ce? De ce? Cam aşa judec lucrurile dacă îmi bat capul, câteva minute, cu relaţiile dintre cei care fac politică. Îmi trece repede, că parcă asta ar fi un capăt de lume sau preocuparea care mă frământă! Ei bine, nu e! Dar merita măcar o dată încondeiată. Ca să priceapă toţi cei care ştiu să facă politică urându-se sau "iubindu-se" de conjunctură - se vede şi nu pică elegant schimbările de atitudine de la o zi la alta. Pur şi simplu nu e elegant. Parcă mai elegant e când vezi echipa "cealaltă". Aia de la PSD Constanţa. Nu se porcăie, nu mişcă în front. E disciplină. Câteodată, "ceilalţi" ar trebui să îi invidieze. Probabil că îi invidiază.