El e Biţu, care a făcut "liniuţe" pe A4 şi apoi a murit într-un accident rutier!
Unul dintre bărbații morți în urma cumplitului accident produs în cursul zilei de sâmbătă, 22 ianuarie a.c., în localitatea Galeșu, se numea Serkan, zis Biţu, era din Medgidia, avea 40 de ani și era unul dintre participanții la cursele ilegale organizate pe Autostrada A4. În cursul zilei de sâmbătă, se pare că bărbatul era pasager în dreapta în mașina care a pierdut controlul și s-a rostogolit pe câmp.
Bărbatul avea acasă 2 copii, iar soția sa era gravidă cu cel de-al treilea. Se pare că, bărbatul era șofer profesionist de tir.
O mașină s-a răsturnat
Vă reamintim că, militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 22 ianuarie a.c., pe DC 87, la intrare în localitatea Galeșu, acolo unde a avut loc un accident rutier.
Potrivit primelor informații, un autoturism s-a răsturnat, fiind înregistrate 3 victime. La fața locului au intervenit 1 Autospecială de Stingere, 1 Autospecială pentru transport personal și victime multiple, 1 Smurd C și 2 echipaje SAJ B și C. Din păcate, pentru 2 persoane s-a constatat decesul la fața locului. Cea de-a treia persoană a fost preluată de echipajul SMURD C și transportată la UPU Constanța. Este vorba despre 3 bărbați.
Citește și:
ACCIDENT MORTAL la intrare în GALEȘU: 2 BĂRBAȚI au DECEDAT, după ce o MAȘINĂ s-a RĂSTURNAT
M.P.,A.V.

Iti dai seama ca asta conducea camioane de 40to... Si cati mai sunt ca el...
Cu fiecare rahat de acesta care crapa soselele sunt putin mai sigure!
Sa-i fie de bine. Si la mai multi ca el...
Care au proaste la volan sa le fie tarana usoara
Eh, daca zboara prea jos...si nici vopsita nu e.
Universul are un simt al umorului demential. Cu aliniaza el lucrurile....
Muncea omu ce aveti cu el. Sau mai schimbat si taganii numai stai cu cutitul la ei tot timpul. Nu era el la volan
Scoala n-au ,de gandit nici vorba si uite rezultatul ...
Daca au avut limbrici bombardieri
Sa fie intr-un ceas bun
Fractura mare, erau tineri
SherKhan, urmeaza mogly si balloo
si-a cautat-o cu lumanarea si cred ca si-a primit ceeia ce si-a dorit si ca lectie la tonti acesti soferasi inculti uni cu prmis fara pic de scoala ce se aventurea-za in trafic chiar distrugand vieti nevinovate cred ca ar fi indicat sa faca salturi in mare ori de pe munti sa nu afecteze si pe altii ! Legile sat date de niste .... frati de-ai lor !
avea si barba ????? a scapat lumea de inca un golan...acolo in locul linistit CU VERDEATA MULTA...vei avea timp de...LINIUTE...
Bine ca ai murit jegule
Nu e nici o paguba.
Ala care blestemi sa patesti tu ce doresti altora
Am mai scapat de un cocalar....soselele sunt acum mai sigure
...campionu?!!
Sa aveti aceiasi soarta cine scrie urat de persoana decedata. Sa va moara ce iubiti mai mult
craaaaaaaaaa
cum aparent nu le sta rau, prin grija legiuitorilor sa nu aibe nici alea 10 clase!
Sa traiasca 500 ani daca se multumea doar sa zboare si sa croncane
F bine ca a murit Sa-i dau la...ie
A ramas AUR fara cativa votanti !!!
de data asta karma a fost foarte rapida .
Sofer de tir, locul din dreapta. Pacat, au ramas copii pe drumuri. Dumnezeu sa te ierte
Pei se mai fece liniste pe sosele ca nu mai poti sa scoti maneta de cati prefesinisti conduc
Bravo felicitari s-a facut vointa voastra ...
Doi croncanitori in minus
Selectie naturala
Decizie interesantă luată la nivelul Administrației Canalelor Navigabile SA, care ar urma să verse la bugetul stat...1188
Ioan Tapangea, cunoscutul om de afaceri de la malul mării, se ține de treabă când vine vorba despre investițiile...862
Un polițist de la Serviciul de Investigații Criminale Constanța diagnosticat, în urmă cu 3 ani, cu o tumoră...2524
Urmează un weekend de poveste, presărat cu numeroase activități culturale, dar și muzică de excepție. Sâmbătă,...476


ConstanțaUmiditate: 83%
Vânt: 8.86 m/s
Presiune: 1015 milibari

Portughezul José Peseiro, fost antrenor al echipei Rapid București, a fost numit selecţionerul echipei naţionale...132
Andy Murray s-a retras oficial de la Openul Franței, deoarece are în vedere o participare la Wimbledon și sezonul pe...145
Formula 1 poate interzice piloţilor să mai poarte bijuterii în timpul curselor, dar Federaţia internaţională de...171
Antoine Griezmann va fi jucător la Atletico Madrid şi în sezonul viitor, a anunţat preşedintele Enrique Cerezo....150


Militarii din cadrul ISU Dobrgoea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de marți, 17 mai a.c., în...481
Consiliul Județean Constanța organizează marți, 17 mai, o conferință de presă organizată cu ocazia lansării...343
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină marti, 17 mai, în localitatea Cernavodă, pe...333
Serviciul Autorizare Activități Economice aduce la cunoștința operatorilor economici interesați că, în perioada...410
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...159
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi...138
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2156
Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind...397
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3459
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2315
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11393
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5043
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...257
Machine Gun Kelly (MGK) a fost prezent pe scena de la Billboard Music Awards, unde a făcut o afirmație care i-a luat...146
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...152
Actriţa americană Amber Heard, cunoscută din filmul ''Aquaman'', a declarat luni în faţa juraţilor că Johnny Depp...162
Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub...121
COVID-19 se poate răspândi rapid în Coreea de Nord, unde programele de vaccinare nu au început încă, a avertizat...140
Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce...134
Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei,...117
Probabil că ai auzit de multe ori, cel puțin în copilărie: ”Nu mânca pepenele cu sâmburi! Nu îți face...187
Cuantumul alocației de hrană pentru bolnavii din spitale se dublează de la 1 iunie. În prezent, valoarea totală a...131
În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces la pacienţi cu COVID-19, a informat, luni, Ministerul...112
Un număr de 5.643 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 9 - 15...125
Sfanta Elefteria 5, de vazut pe yt