REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
14.4° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Emmanuel Macron spune că va face probabil 'ceva complet diferit' de politică după 2027

Emmanuel Macron spune că va face probabil 'ceva complet diferit' de politică după 2027

A.F. 2 noiembrie 2023 | 00:00 292

Emmanuel Macron a anunţat miercuri că va face probabil ''ceva complet diferit'' de politică după 2027, după zece ani în funcţia de preşedinte al Franţei, informează AFP.

Emmanuel Macron spune ca va face probabil 'ceva complet diferit' de politica dupa 2027Emmanuel Macron

''Este probabil să fac ceva complet diferit când voi termina'' în 2027, la capătul a două mandate de preşedinte al Republicii, a spus Macron în timpul unei întâlniri cu studenţi de la Universitatea din Astana.

''Dar voi fi fericit că mi-am servit ţara timp de zece ani în calitate de preşedinte. Şi această oportunitate ar putea fi a voastră'', a insistat el.

Încurajându-i pe studenţii kazahi să se ''implice în viaţa politică şi în opţiunile publice'', şeful statului francez a afirmat că ''politica nu este exclusivitatea unei mâini de oameni''.

''În democraţie, viaţa publică este a voastră. Sunt, aşadar, responsabilitatea şi datoria voastre şi cred că este o experienţă magnifică'', a continuat Emmanuel Macron.

''Vă spun acest lucru întrucât nu eram membru al unui partid politic, nu eram un om politic, cu câteva luni înainte de a fi ales preşedinte'' în 2017, a subliniat Macron, care a fost secretar general adjunct al Palatului Elysée în perioada 2012-2014, apoi ministru al economiei (2014-2016), înainte de a participa la scrutinul prezidenţial francez din 2017.

În timpul discuţiei de 50 de minute cu studenţii kazahi, şeful statului francez a apărat politica sa de echilibru între ''libertate şi ordine'', insistând pe necesitatea ''păstrării spiritului rezistenţei'' chiar şi atunci când acţiunea sa este ''impopulară''.

''Este nevoie de două'', stânga şi dreapta, ''nu se poate merge cu un singur picior'', a spus el, citându-l pe generalul Charles de Gaulle, potrivit căruia ''stânga este mişcarea, dreapta este ordinea''.

Preşedintele francez a enunţat, de asemenea, ''cele trei principii de acţiune ale sale: a explica lucrurile, a rezista în acţiune şi a fi ataşat de rezultate''.

''Este vorba despre a explica de fiecare dată, de a spune lucrurile când le pot face, inclusiv când ele sunt impopulare'', a subliniat el, referindu-se la dificila reformă a pensiilor adoptată în primăvara acestui an.

''Apoi trebuie să rezişti în acţiune şi să ai spirit de rezistenţă chiar şi atunci când acest lucru este impopular, pentru că nu trebuie cedat în faţa demagogiei. În fine, este important să fii ataşat de rezultate, de fapte, şi să vezi dacă asta schimbă cu adevărat viaţa oamenilor'', a încheiat preşedintele francez, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Eu știu ce o să faci, divorțezi și o iei pe Maia Sandu de nevastă.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468