REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Este OFICIAL: Unul dintre cei mai bogaţi constănţeni a cumpărat Euxin SA

Este OFICIAL: Unul dintre cei mai bogaţi constănţeni a cumpărat Euxin SA

Replica API 10 iunie 2016 | 00:00 747

Unul din cei mai bogaţi constănţeni a realizat tranzacţia anului la malul mării! Niculae Duşu a preluat Euxin SA de la SIF Transilvania. Aşadar, milionarul cu afaceri în port, construcţii şi turism şi-a adăugat în portofoliu o cofetărie, dar şi spaţiile comerciale deţinute de firmă în Constanţa. Director general la Euxin SA este Horia Marius Ţuţuianu, aflat din 2012 şi în Consiliul de Administraţie (CA) al firmei de stat Neptun SA.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a emis pe 25 aprilie un aviz prin care aprobă anunţul preliminar cu privire la oferta publică de preluare voluntară a Euxin SA iniţiată de Niculae Duşu. Duşu a cumpărat 46.599.363 de acţiuni, reprezentând 99,9920% din capitalul social al firmei la un preţ minim de 0,277 lei/acţiune, ceea ce înseamnă 12.908.023,551 lei, echivalentul a aproape 3 milioane de euro. Tranzacţia a fost confirmată acum două zile de SIF3, acre a anunţat că a depus cererea de subscriere irevocabilă pentru vânzarea pachetului de acţiuni de 96,7% (45,06 milioane de acţiuni) din EUXI, la preţul de 0,277 lei/unitate, de unde rezultă un preţ total de 12,4 milioane de lei.

Înfiinţată în 1991, Euxin SA are ca domenii de activitate restaurante şi închirierea bunurilor imobiliare. Potrivit presei locale, societatea este cunoscută constănţenilor pentru laboratorul şi cofetăria Trandafirul, prezentă pe piaţă de mai bine de 50 de ani.

În 2009, Cocor Bucureşti (COCR) a vândut către SIF Transilvania (SIF3) participaţia de 41,41% deţinută la Euxin Constanţa, pentru 5,3 milioane lei, tranzacţia fiind prevăzută în procesul de stingere a litigiilor cu societatea de investiţii financiare (SIF), printr-un schimb de acţiuni.

Noul patron al Euxin, Niculae Duşu, este unul din cei mai bogaţi români, alături de vărul său Ioan, cu o avere estimată la peste 80 milioane de euro. Milionarul deţine operatorul portuar Socep, producătorul de materiale de construcţii Celco, precum şi mai multe hoteluri şi pensiuni în Mamaia, Neptun şi Poiana Braşov.

SIF3 Transilvania a anunţat, ieri, că a subscris în cadrul ofertei de preluare a Euxin Constanţa, iniţiată de către Nicolae Duşu.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108